Să ne bucurăm, să ne-ntristăm că şi UDMR îşi dă în petic?

Provocare: Sentinţa adresează cititorilor o întrebare pe zi. Se încumetă cineva să răspundă?

Plecasem la Cluj la chemarea unui profesor universitar. Şi o dimineaţă întreagă i-am ascultat păsul. Necazuri, nedreptăţi, obstrucţionări, frustrări. La despărţire, i-am zis, domnule profesor, sunteţi un om aproape fericit. Tot ce păţiţi dumneavoastră la Cluj din pricina ungurilor, eu păţesc la Bucureşti din partea românilor.

Şi-o altă noapte întreagă, împreună cu soţia mea, am vegheat într-o vilă a Uniunii Scriitorilor de la Sinaia la durerile unui prieten maghiar, vrednic gazetar şi prozator dedicat cu tot sufletul profesiei sale , Dumnezeu să-l odihnească! În zori, după plecarea musafirului, i-am spus soţiei mele că ne putem considera nişte oameni feriţi de poate una din marile dureri ale omului, să fii minoritar în mijlocul unei majorităţi intolerante. Dar, adăugasem, să credem doar o parte din confesiunea lui Maijteni. Fiindcă ei, maghiarii, nu atât după drepturi egale suspină, cât după recunoaşterea superiorităţii lor seculare în raport cu restul populaţiei.

Liderii din UDMR ne-au obişnuit să-i vedem vorbind de la catedră. Mereu cu aerul doct şi neutru al europenilor cu ştaif. Şi eu, cel puţin, îi invidiam. Căci mi-aş fi dorit ca măcar o partea din aura lor continentală s-o văd şi la parlamentarii români. N-a fost să fie aşa multă vreme. Până deunăzi. Când l-am auzit vorbind pe liderul lor, Marko Bella. Care spunea, normal, european, este ca preşedintele Senatului să fie din tabăra puterii.

Marko, europeanul, se comporta aidoma confraţilor săi politici, Marian Vanghelie, Gigi Becali şi compania. Privea Senatul României ca pe un talcioc. Nu conta cum ajunseseră senatori şi cine-i votaseră. O dată paraşutaţi acolo, îşi scot pe tarabă cererile de ofertă: un cumnat la prefectură, o soră în conducerea CEC, un fiu şef la o deconcentrată, pentru el un loc în guvern, o păsuire la DNA, un credit la o bancă de stat etc. Partidul care deţine frâiele plăteşte, oficiază, muşterii trec de la partidul care i-a adus acolo la „independenţi” , se creează o altă putere fără legătură cu voinţa electoratului şi domnesc autoritar, samavolnic, în pace şi huzur, căci aşa-i european marca Bella Marko.

Şi nu ştiu cum e bine: să mă bucur că pritenii noştri unguri păşesc europeneşte pe urmele lui MarianVanghelie şi Gigi Becali sau să mă-ntristez că nu mai am pe cine invidia?