Provocare: Sentinţa adresează cititorilor o întrebare pe zi. Se încumetă cineva să răspundă?

Un cetăţean care-şi leagă numele de un produs alimentar într-o reclamă mai mult sau mai puţin onorabilă, oricum reclamă, poate năzui să se ridice la înălţimea de unde să poată cuprinde şi apoi reprezenta onoarea, demnitatea, mîndria de a fi român?

Sigur, există actori şi actoraşi care de nevoie accepta să-şi alăture numele de acela al unui prezervativ, detergent sau iaurt; nimic înjositor; este un job. Dar nu pot fi embleme. Nu-şi pot ridica ştacheta mai sus de performanţa de cartier. Răzvan Lucescu este un antrenor bun, dar atît. Nu va avea niciodată conştiinţa naţională, aceea care să-i deschidă orizontul dincolo de mentalitatea tatălui care afirmă că înainte de 1989 nu exista un conflict între Dinamo şi Steaua, ci doar conflictul între el şi familia Ceauşescu.

Cam aici se închide nivelul de cultură şi educaţie al familiei Lucescu şi începe megalomania. După ce faci reclamă la iaurt sau ce-o fi, nu vei putea gîndi niciodată peste marginile care-ţi aduc nişte dolari în plus şi nici un dram de onoare. Adică ceea ce constituie coloana vertebrală a oricărei deschideri naţionale.

Aş vrea să mă înşel; din nefericire, anvergura, dimensiunea umană denumită astfel nu e ceva pe care s-o înveţi dorind-o, este un har cu care te naşti sau nu. Nu ţi-l poate da nici şcoala, nici bogăţia, nici succesul. Un individ care îşi vinde numele la taraba cu mărunţişuri poate dobîndi orice, mai puţin calitatea de a-şi reprezenta naţia.