Editorial

Traian Băsescu a avut dreptate să întrebe: de ce trebuie schimbat Sebastian Vlădescu? I s-a spus omului: „Redu salariile!” Le-a redus. I s-a zis: „Taie şi pensiile!” A semnat tăierea pensiilor. I s-a poruncit: „Lărgeşte baza de impozitare!” A lărgit-o cu supramăsură.

Ceva nu e în ordine. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat: viitoarele alegeri vor fi câşigate de Albă ca Zăpada. Adică de un partid imaculat. Care, desigur, nu exista. Albă ca Zăpada urma să se nască.
 

Nu înţeleg de ce m-ar interesa înlocuirea ministrului X sau a ministrului Y. M-ar interesa dacă personal mi-ar fi făcut un rău.

De pildă ministrul Şeitan; ipocrit să fiu şi n-aş putea afirma că aş fi procedat altfel dacă aş fi aflat din presă că trebuie să reduc salariile cu 25 la sută. Vistieria fiind goală.

Dan Diaconescu este un găinar. Respectiv, un escroc mărunt. Cu priză în partea primitivă a naţiei. Şi dacă prin şantaj a stors 600.000.000 de euro, nu de la mine i-a luat.

600.000.000 de euro puteau fi escrocaţi doar de la o masă de alţi găinari cu averi de sute de miliarde. Şi nu oriunde, ci doar într-o ţară unde se practică escrocheria în masă; într-o ţară săracă unde luxul este apanajul şmecherilor, pentru care şase sute de milioane de euro reprezintă un mizilic de dat la alţi şmecheri.
 

Circulă zilele astea pe net o zicere. Ea ar aparţine lui Winston Churchill: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când el a murit, ţara era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.

Parcă ieri a fost ziua aceea. Da, ziua aceea de 19 august 2009, cînd în abia înfiinţatul ziar online Sentinţa publicam primul articol. Cîte s-au adunat de atunci? Multe. Dar nu atîtea cîte aş fi vrut, nici cîte s-ar fi putut. În schimb, am obţinut ce nici n-aş fi îndraznit să visez. Necredinciosu, unul dintre cei mai importanţi scriitori şi jurnalişti, a devenit colaborator permanent al ziarului. Mai mult: şi-a botezat şi cel mai recent roman la fel: Sentinţa.

Mi-a scris o mamă din Sibiu: fiul meu de 17 ani a căzut sub influenţa unei şatre de ţigani şi nu vrea să se mai întoarcă acasă. I-am căzut şi-n genunchi ca să-l conving; nu vrea şi nu vrea, îi place acolo... Salvaţi-mă, nu mai sunt om; ştiu că puteţi!

Am cunoscut comunităţi în Maramureş unde sătenii nu-şi ferecă porţile şi uşile; intri, bei o cană cu apă şi-ţi continui drumul. Ştiu case de intelectuali unde intri doar descălţat. Întrebi „de ce” şi răspund: „Aşa am apucat!” Întrebi „de când” şi răspund ridicând din umeri: „Din totdeauna!”

Există instituţii unde lucrurile se petrec într-un fel şi nu în altul, fiindcă aşa s-a apucat. În spitalele româneşti şeful este un fel de patriarh; culitvă realţiile cu lumea bună, ia parte la solemnităţile din breaslă şi societate, citeşte şi publică eseuri ştiinţifice; spitalul e un hobby. Şi de la el în jos, şefi de secţie, medici specialişti, asistenţi, infirmieri, portari, fiecare la locul său predilect este un baron şi locul o feudă.
 

Începeam să mă dumiresc: mă înşelasem, nu haosul mă neliniştea. Cu haosul eram obişnuit.

Acum e noapte; în pacea ei îmi permit să mă întorc la mine. Şi să mă întreb: de fapt, ce-a fost? Un cetăţean, la miezul nopţii, se întâlneşte la ieşirea dintr-o cârciumă cu preşedintele său şi-l insultă. Gestul poartă un nume concret în cartea cu pedepse a comunităţii.
 

Nici o zi fără capturi de ţigarete. Da, aţi citit corect. În ultima vreme, chiar de mai multe ori pe zi, toate comunicatele poliţiei informează că au fost confiscate nu ştiu cîte mii de ţigarete. Nu pachete, nu baxuri, nu etc. Ţigarete. Pentru că aşa cantitatea pare mai impresionantă şi activitatea desfăşurată mai consistentă. Ce ar trebui făcut cu adevărat pentru a combate contrabanda cu ţigări nu vrea să vadă ori să ştie nici ministrul Blaga, nici premierul Boc şi nici un alt guvernant.

Dan Chitic, avocat, mărturiseşte la Antena 3: „ Era trecut de miezul nopţii. Preşedintele a deschis portiera maşinii; eu eram la o distanţă de cca. 10 metri; înainte de a se urca în maşină, i-am strigat cu năduf: să-ţi fie ruşine pentru ce-ai făcut cu ţara asta! S-a oprit şi a zis: De ce sa-mi fie ruşine, dobitocule?”

Şi a pornit spre avocat continuând invectivele; ajuns faţă în faţă, l-a lovit cu dosul palmei peste gură şi s-a înapoiat la maşină.