Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
291
Hituri azi:
796
Vizite unice:
766258
Hituri:
5763210
Vizitatori online:
3
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

Testament literar - secvenţa II (Vandeea)

Data publicarii: 24.08.2017 20:53:00
Autor: Nicolae Cristache
Testament literar - secvenţa II (Vandeea)


Iulie, 1789

Vuietul unui tun descărcat de arşiţa soarelui trimitea lumii glasul unei sentinţe nedesluşite - Parlamentul cerea regelui retragerea trupelor din jurul Parisului; pârtii de tenebre.
Răspunsul regelui a fost: Ba! Adică numai el singur putea aprecia necesitatea unei asemenea măsuri.


Jurnalistul Camille Desmolins, cel care peste vreo patru ani va putea fi văzut în pâraiele rău mirositoare din Saint Antoine în rol de leş, se repezi în cafeneaua Foy. Cu pletele în vânt şi un pistol în fiecare mână, sări pe o masă, supravegheat de ipistaţii de poliţie.


Vorbi ca în zi de sărbătoare, fără să se bâlbâie. Evenimentele îl dezlegaseră la limbă: „A venit ceasul, zicea, ceasul suprem al francezului, al bărbatului, când asupritorul este faţă în faţă cu asupritul, iar acesta din urmă n-are altă altă alegere: ori moarte, ori libertate!” Şi că, în acele clipe, un singur strigăt era la locul lui:

La arme, cetăţeni! Ori moarte, ori libertate!

„Moarte” era clar ce înseamna; cuvântul „libertate” putea fi la fel de bine atotputernicia lui Dumnezeu şi la dracu’ cu Dumnezeu! Figurile se semeţeau, inimile băteau nebuneşte, val înalt şi liber pe care nimeni nu-l putea înhăma.
Jos, coborât de pe masă, Camille, scăldat în lacrimi, e înăbuşit de sărutări; cineva îi dă un căpeţel de panglică verde, el o pune la pălărie, cocardă - Doamne!, fără cocardă o luptă nu e luptă.


Cum trăiau deopotrivă vrednicii creştini catolici şi vrednicii creştini protestanţi la un mileniu şi jumătate după ce Seneca se întreba cum va arăta lumea peste o mie de ani, aflăm de la La Bruyere:
Vedeam un fel de animale sălbatice, bărbătuşi şi femeiuşte, umblând pe câmp, negri, plumburii şi pârliţi groaznic de soare, lipiţi de glia pe care o scormonesc şi o răstoarnă cu o înverşunare de neînchipuit. Au ceva în ei ca o voce articulată şi, când se ridică în picioare, arată un chip omenesc şi într-adevăr sunt oameni. Noaptea se retrag în nişte vizuini unde se hrănesc cu pâine neagră, cu rădăcini şi cu apă. Ei scutesc pe ceilalţi oameni de grija de-a ara, de-a semăna şi de-a culege spre a trăi. În chipul acesta doar meritau să nu fie lipsiţi de pâinea pe care o munceau”.

Şi-n nopţile de început de august, deputaţii au decis să stabilească principiile revoluţiei lor; şi au scris Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului :

Oamenii se nasc liberi şi egali în drepturi.
Poporul este suveran.
Libertatea constă în a putea face tot ce nu dăunează altuia...

Greu ai fi putut găsi în acele neguri ale copilăriei omului modern ceva mai de soi pe piaţa revoluţiilor.
Se vedea de la o poştă, autorii Declaraţiei conspectaseră minţile cele mai luminate ale vremii, în frunte cu Jean-Jacques Rousseau, părintele principiului „poporul suveran”.


Când te afli pe o cale umblată, graba devine chiar pricina îndepărtării de ţintă; păşeşti ca într-o turmă, alai vesel, unii în urma altora, strigând:
Trăiască Poporul suveran!, Poporul îşi este sieşi principe! - Încântător!

Parisul visa eroic, n-avea timp de profunzimi; capetele de balauri cădeau unul după altul; revoluţia cerea sânge: „Dacă nu-l vom vărsa pe-al duşmanilor noştri, ni-l vor vărsa ei pe-al nostru! Să piară tot ce ni se opune!”, declama Saint Juste. „O republică nu se poate face cu menajamente, ci cu rigoare sălbatică faţă de tot ce este învechit! Naţiunea se regenerează doar pe mormane de cadavre!


Binele, iată ce trebuie făcut cu orice preţ; e preferabil titlul de erou mort aceluia de laş în viaţă. În ziua în care voi fi convins că este imposibil să îi dau poporului francez moravuri blânde, energice, sensibile şi nemiloase faţă de tiranie şi nedreptate, îmi voi înfige un pumnal în inimă” -


se va lăsa executat fără să spună un cuvânt; consfinţid astfel sfârşitul la care îl obliga patetismul discursurilor sale.


Şi raportul generalului Westermann, trimis să regenereze naţiunea pe mormane de cadavre, „să reprime tot ce ni se opune”, redactat la cald, arăta:
Nu mai există Vandeea, cetăţeni republicani; ea a murit sub sabia noastră liberă, împreună cu copiii şi mamele lor. Am înmormântat-o în mlaştinile şi pădurile din Savernay. Conform ordinelor pe care pe le-aţi dat, am zdrobit copiii sub copitele cailor, am masacrat femei care, cel puţin acestea, nu vor mai da naştere la bandiţi.
Nu-mi pot reproşa luarea nici măcar a unui prizonier, am exterminat totul... Husarii mei au cu toţii la coada calului zdrenţe din steagurile banditeşti. Drumurile sunt presărate cu cadavre. Sunt atâtea încât, în mai multe locuri, formează piramide. Se împuşcă fără încetare la Savernay căci în fiecare clipă sosesc bandiţi care vor să se predea.
Nu facem prozonieri, căci ar trebui să le dăm pâinea libertăţii şi mila nu este revoluţionară.Vandeea nu mai există
!”

 

Populaţia din Vandeea îşi asumase propria ei revoluţie; se revolta pentru a-şi apăra libertatea, cu deosebire cea religioasă.
Simbolurile, drapelele, tobele, registrele de stare civilă - distruse; aceeaşi revoluţie ca la Paris, dar a lor, împotriva Parisului, având cuvânt de ordine: „Nu tot ce vine de la Paris e bun. Revoluţie, da. Paris, ba!


Presimţit de responsabilii locali, Parisul refuza ideea cutremurului - deja era târziu; dar nu prea târziu. Să fie, dar, exterminaţi toţi vandeenii!, suna ordinul.
În Vandeea, noaptea îmbălsăma inimile contra furtunii; vandeenii puneau mâna pe arme: cuţite, furci, coase, puşti de vânătoare, ciomege -
Oraşul Saumur fu eliberat; 15.000 de puşti şi cinci tunuri erau acum la dispoziţia răsculaţilor -


Angers s-a predat; entuziasmul nu mai avea margini; izbânda era, iată, posibilă; încleştarea balansa când într-o parte, când în cealaltă.
Chantillon, Montaigue, Mortagne - rând pe rând sunt cucerite şi recucerite de beligeranţi;


Întreg pământul Vandeei poartă nimbul haosului; începe exodul dincolo de Loira, în direcţia Granville, unde se speră a găsi alimente - în urmă, pădurile, dumbrăvile, codrii - tăiaţi; animalele luate; sălaşurile confiscate; recoltele arse.

Turreau, comandant al armatei de Vest, către ministrul de Război - 17 ianuarie 1794:

Soldaţi ai libertăţii, bandiţii din Vandeea trebuie să fie exterminaţi înainte de sfârşitul lunii octombrie, salvarea patriei o cere. Nerăbdarea poporului francez ordonă. Curajul său trebuie să o înfăptuiască. Recunoştinţa naţională îi aşteaptă în aceste vremuri pe toţi cei a căror valoare şi patriotism vor fi întărit pentru totdeauna libertatea şi republica!”
„Mă grăbesc să-ţi dau seamă de măsurile pe care le-am luat... Fiecare şef de coloană are ordin să răscolească şi să incendieze păduri, sate, oraşe şi domenii rurale, exceptând locurile pe care le consider posturi importante şi necesare pentru a restabili comunicaţiile.
Punctul de corespondenţă este Cholet, unde voi fi şi eu la aceeaşi dată, după ce voi fi fugărit vânatul cu coloana din centru, în fruntea căreia mărşăluiesc...

Vandeea, răspunde ministrul, trebuie să fie un cimitir naţional”- trebuie eliminate în mod prioritar femeile, ‹‹brazde reproducătoare››, şi copiii, pe cale de a deveni noii bandiţi”.


La Bourgneuf şi la Nantes, ca-ntr-o petrecere continuă, penisuri tăiate, cercei din testicule arborate la centură ca trofee, cartuşe în aparatul genital al femeilor.


Lamberty salvează câţiva copii de la înec; e arestat şi condamnat la moarte.

Carrier:
Toţi locuitorii acestei regiuni, de la mic la mare, au participat mai mult sau mai puţin activ la acest război. Războiul va fi terminat doar atunci când nu va mai rămâne un singur locuitor în Vandeea.”


Generalul Amey dă foc tuturor femeilor de la La Rochelle până la Les Herbiers; pe o distanţă de trei leghe.


Nimic nu e cruţat; nefericiţi patrioţi, cu certificatele de civism în mână, cer să le fie cruţată viaţa; li se taie beregata .
Fânul e ars în grajduri, grânele în hambare, vitele în staule şi nefericiţii cultivatori încercând să-şi dezlege boii, sunt împuşcaţi pe loc.
Regiunea Vandeea se va numi departamentul Venge (Răzbunat) - un om nu se revoltă împotriva republicii, vandeenii nu pot fi consideraţi oameni; teritoriul lor nu poate avea un nume, pământul trebuie să fie repopulat cu buni republicani în departamentul Venge.

Carrier refuză orice sentiment de mărinimie:

Să nu vină nimeni să ne vorbească de omenie faţă de aceşti vandeeni feroce; ei vor fi exterminaţi cu toţii; măsurile adoptate ne asigură o rapidă întoarcere la linişte, dar nu trebuie să lăsăm nici măcar un singur rebel, căci căinţa lor nu va fi niciodată sinceră - rasa este blesemată, a o lăsa să scape ar însemna să ne solidarizăm cu crima existenţei lor.”

Carrier, către ministrul de război - decembrie 1793

„Înfrângerea bandiţilor este totală, posturile noastre îi prind şi-i aduc la Nantes cu sutele; ghilotina nu ajunge; am luat hotărârea să fie împuşcaţi; se predau aici şi la Angers cu sutele. Le asigur aceeaşi soartă ca la toţi ceilalţi. Îl poftesc pe colegul meu Francastel să nu se îndepărteze de această salutară şi expeditivă metodă, din considerente umanitare; eu curăţ pământul libretăţii de aceşti monştri”.

Cetăţeanul Minier:

Mai sunt câteva detaşamente ale trupelor noastre care răscolesc toate satele din jurul lui Savenay, pentru că acolo sunt încă arme şi bandiţi ascunşi prin case, dar sunt puţini; se pare că au scăpat doar vreo şase sute, pe care o să-i prindem la Angers”.
Era vorba de a elimina 815.000 de locuitori şi de a nimici un teritoriu de 10.000 de kilometri pătraţi.

Un farmacist din Angers, fizician şi alchimist, pe nume Proust, inventează un germen ce ar putea să facă mortal aerul unei întregi regiuni - o bilă de piele umplută cu o compoziţie al cărei abur degajat de foc ar trebui să asfixieze orice fiinţă vie foarte departe în jur.

Generalul Santerre e de părere că bine ar fi să se recurgă la mine, mine din abundenţă, cu fumuri soporifice.


Carrier propune folosirea otrăvii.
Otrava e mai sigură decât întreaga voastră artilierie, domnilor! Otrăviţi sursele de apă, otrăviţi pâinea pe care o veţi abandona voracităţii acestei armate de bandiţi şi lăsaţi-o să-şi facă efectul; uciderea cu arsenic e mai puţin costisitoare decât ghilotina”.

Ziaristul Camille Desmoulin

Nu pot pricepe cum putem condamna la moarte în chip serios aceste bestii cu chip de om; nu avem decât să-i călcăm în picioare, nu ca la război, ci ca la vânătoare; cât despre cei care sunt făcuţi prozonieri, în sărăcia şi lipsa de hrană de care suferim, ar fi bine să-i schimbăm cu boii lor din Poitou...


Ghilotina, „răzătoarea naţională”, era costisitoare: călăul percepea 59 de livre, 50 pentru el şi 9 pentru cărător; gloanţele erau rare, destinate eforturilor de război; baionetele şi săbiile se rupeau uşor, paturile puştilor, ca măciuci, nu erau destul de solide; călăii-soldaţi, insuficient de căliţi -


hainele, dinţii, părul, totul era scos la mezat; oraşele mari şi mijlocii - transformate în centre de exterminare - oameni urcaţi pe vapoare lăsate în mijlocul râului, scufundate după doi kilometri şi jumătate -


„antecamerele morţii”, la Nantes şi Le Bouffay; lagăre sub cerul liber, pe insulele Loirei; nave-închisori de la Angers sau Pont-de-Cé - prizonierii, îngrămădiţi unii peste alţii, erau răpuşi de boală, se ucideau între ei - amorţeală cu grad mare de risc - se revine la ghilotină, la împuşcările masive şi înecări, sursă de mari festivităţi şi de banchete chiar la faţa locului; înecurile pe cupluri, poreclite „căsătorii republicane”, îi amuză pe organizatori -


nuduri legate în poziţii obscene între un bărbat şi o femeie, de preferinţă tata şi fiica, fratele şi sora, preot şi călugăriţă - încărcătura umană în galiote prevăzute cu saborduri; în larg, scândurile erau făcute bucăţi cu lovituri de topor; apa ţâşnea din toate părţile, vasul se scufunda; supravieţuitorii erau trecuţi prin tăişul sabiei: „însăbiere”- gabare încărcate cu oameni la La Prairie aux Doux; sute de oameni înecaţi şi tăiaţi în bucăţi - focuri de armă asupra oamenilor de deasupra; femeile cer să li se lase cămăşile - femeie încă vie cu copilul mort la piept, fată încolăcită în jurul mamei ei, copil pe eşafod îi spune călăului: „O să mă doară tare?” - asfixiere în gropi acoperite; ţipete sinistre, vecini deranjaţi.

Generalul Turreau ordonă:

Camarazi, intrăm în ţinutul răzvrătit. Vă ordon să daţi foc la tot ceea ce poate fi ars şi să-i treceţi prin tăişul baionetei pe toţi locuitorii pe care îi veţi întâlni!
Ştiu că pot exista câţiva patrioţi în acest ţinut; nu contează, trebuie să sacrificăm totul... Dacă intenţiile mele sunt bine sprijinite, nu vor mai exista în Vendeea nici case, nici hrană, nici arme, nici locuitori!

Generalul Caffin rezumă astfel în raportul său:

Ordonasem să fie trecuţi prin tăişul baionetei toţi sceleraţii ce ne-ar fi ieşit în cale şi să se dea foc fermelor şi cătunelor din jurul Jallais-ului; ordinele mele au fost executate cu precizie şi, în clipa de faţă, 40 de ferme luminează câmpia”- femei însărcinate - zdrobite sub teascuri; femeie spintecată de vie, la Bois-Chapelet; membre însângerate, sugari purtaţi în triumf în vârful baionetelor; în La Chapelle, tânără violată, agăţată de un stejar, spintecată cu sabia până la cap... - la Pont-de-Cé, piei de vandeean tăbăcite, croite apoi în pantaloni de călărie; la Clissons, cadavre fierte pentru grăsime.

Carrier declara:


Să nu vină nimeni să ne vorbească de omenie faţă de aceşti vandeeni feroce. Ei vor fi exterminaţi cu toţii. Măsurile adoptate ne asigură o rapidă întoarcere la linişte în această regiune.
Nu trebuie să lăsăm nici măcar un singur rebel; căinţa lor nu va fi niciodată sinceră; în ziua în care bandiţii au intrat în Cholet, de unde Cordeliér i-a pus pe fugă în două ceasuri, femeile, în număr mare, crezând că rebelii vor rămâne în această cetate, au masacrat fără milă pe prizonieri şi pe toţi cei recunoscuţi ca patrioţ
i".


Copilandri de treisprezece, paisprezece ani ridică arma contra noastră, iar cei mai mici sunt iscoadele bandiţilor...
Declar că atâta vreme cât va mai exista un singur rebel de cealaltă parte a Loirei, nu vom putea fi siguri de liniştea noastră. Sunt cu totul de părere să-i nimicim pe toţi în vânătoarea generală pe care o vom face şi care ne va scăpa, în sfârşit, de acest război infernal..

 

Afisari: 86
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva