Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
23
Hituri azi:
47
Vizite unice:
748820
Hituri:
5691824
Vizitatori online:
1
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

Povestea lumii omului (fragment)

Data publicarii: 04.01.2016 09:12:00
Autor: Nicolae Cristache
Povestea lumii omului (fragment)


La Baiae, Nero aştepta nerăbdător vestea morţii Agrippinei. Ridica spre zei un cap trufaş, mult încrezător şi când află că aceasta nu se alesese decât cu o rană uşoară, se îngrozi de urmările nereuşitei sale; chinuit de o frică laşă, şi negăsind vreo scăpare, porunci să fie chemaţi Seneca, în calitate de magistru, şi Burrus, ca prefect al pretoriului.

 
În faţa mănunchiului de intrigi şi mârşăvii, Seneca şi Burrus rămâneau într-o lungă tăcere. Ce sfat i-ar fi putut da lui Nero?
Ştiind bine care va fi răspunsul, Seneca îl întrebă pe Burrus dacă se poate porunci soldaţilor uciderea Agrippinei.


Burrus ridică sămânţa aruncată de prietenul său, Seneca şi zise: „Asta, niciodată; niciun ostaş nu va folosi sabia împotriva fiicei lui Germanicus, şi nici împotriva niciunuia dintre cei ce duc în ei plămadă imperială. Să fie lăsat Anicetus să-şi ducă treaba la bun sfârşit”.


Şi, iată, din partea Agrippinei, sosi Agerinus, însărcinat să-i anunţe aşa-zisul accident. Pe când acesta povestea întâmplarea, Nero îi aruncă la picioare un pumnal şi-l învinui că venea din partea Agrippinei ca să-l omoare şi porunci să fie vârât în lanţuri.
Iureşe cu zvonuri băteau în tâmpla oraşului. Vila Agrippinei era înconjurată de o mulţime curioasă, înarmată cu facle. Soldaţii lui Anicetus împrăştiară mulţimea, sparseră uşile intrării, arestară pe toţi cei ce le ieşeau în cale, şi, ajungând la camera de culcare a Agrippinei, unde, aproape pe întuneric, Agrippina - având lângă ea o singură sclavă, aştepta îngrijorată pe libertul trimis; zgomotele de afară şi fuga sclavilor nu prevesteau nimic bun. Anicetus şi doi centurioni înconjurară patul; unul dintre ei o lovi cu ciomagul în cap -


Şi acele ţipete, şi acele linişti după aflarea morţii -


Şi Nero, voind să se încredinţeze că ordinul fusese executat, veni să vadă el însuşi trupul răpus al Agrippinei.
Rămase toată noaptea înnebunit de frică. Aştepta zorii ca pe ultima zi a vieţii. Burrus, văzându-l pierdut, îndemnă pe câţiva centurioni şi tribuni să-l felicite că scăpase cu viaţă de pe urma atentatului plănuit de mama lui.


Oraşele din Campania, cu fund de curţi duhnitoare şi ziduri cu miros de pâine caldă, se întreceau în sacrificii în temple şi trimiteau solii care să arate bucuria că mârşăvia Agrippinei nu reuşise; şi doar cei cu vechime în urbe trăgeau scaune în faţa curţilor şi preparau bârfe, altele decât cântările oficiale.
Şi din Neapole, unde se retrăsese, Nero trimise Senatului un raport; în el afirma că Agrippina îl însărcinase pe Agerinus să-l suprime şi că, descoperită, se sinucisese; şi adăugă toate faptele grave ale trecutului ce împovărau, într-adevăr, memoria Agrippinei: nemăsurata ei poftă de dominaţie asupra armatei, poporului şi Senatului, crimele puse la cale în vremea lui Claudius, şi intrigile, şi calomniile şi tot ceea ce se ştia despre o soţie ucigaşă şi o mamă uneltitoare de comploturi.


Seneca îi mărturisea lui Novatus: „Nu puteam tăgădui versiunea lui Nero, fără grave şi inutile primejdii. Duc cu mine în mormânt această povară mai grea decât toate poverile lumii”.


Senatul decretă să se aducă rugăciuni de mulţumire zeilor; hotărî ca sărbătoarea Minervei să fie celebrată prin jocuri anuale, să se ridice Minervei şi lui Nero două statui de aur şi să se considere ca zi nefastă ziua de naştere a Agrippinei; şi doar senatorul Paetus Thrasca îşi arătă, în măsura în care o îngăduiau împrejurările, indignarea şi dezgustul; şi, ca să arate Romei cât de întemeiate erau acuzaţiile aduse Agrippinei şi cât de mult se datorau acesteia unele măsuri grave din trecut, Nero o rechemă din exil pe Iunia Calvina, acuzată de incest cu fratele ei, pe Calpurnia, surghiunită fără nici o altă vină decât că frumuseţea ei era apreciată de Claudius, şi pe doi foşti pretori.
Porunci să se aducă de la Roma cenuşa Lolliei Paulina, rivala Agrippinei, şi absolvi de restul pedepsei pe ceilalţi care fuseseră exilaţi de mama sa. Apoi, după ce zăbovi câtva timp prin oraşele Campaniei, se întoarse la Roma; prefăcătoria slugarnică a poporului nu fu mai prejos decât fusese a Senatului. Oraşul în sărbătoare îl primi pe Nero ca pe un general triumfător. Cortegiul se îndrepta spre Capitoliu în ovaţiile Romei întregi.


Seneca ceru şi obţinu din partea lui Nero o audienţă. Voia, în schimbul trudei cheltuite în slujba împăratului şi a statului, să obţină încuviinţarea unei vieţi modeste, departe de treburile statului şi de ameninţarea timpurilor ce aveau să vină, pe care să o închine pasiunii lui dintotdeauna, filozofia.
„Sunt patrusprezece ani, o Cezar!, i-a spus lui Nero, de când împărtăşesc strălucitul tău destin; şi opt ani de când domneşti; în acest timp ai îngrămădit asupra mea atâtea onoruri şi bogăţii încât nu-i lipseşte fericirii mele nimic altceva decât cumpătarea - Nero aproba din cap; încurajat, Seneca vorbi mai departe, şi a zis, voi recurge la exemple celebre, în legătură cu rangul tău, nu cu al meu. Străbunicul tău, Augustus, a îngăduit lui M. Agrippa retragerea la Mytilene, iar lui C. Maecenas, chiar la Roma, o viaţă retrasă, ca şi cum ar fi trăit printre străini: unul, tovarăş de lupte, altul, trudit de multe osteneli, amândoi primiseră mari recompense, potrivite cu meritele lor neasemuite - ce ţi-am putut oferi în schimbul mărinimiei tale decât nişte învăţături predate, aş putea zice, în umbra şcoalei, şi care şi-au căpătat strălucirea numai fiindcă se pare că am privegheat începuturile tinereţii tale? - şi nu numai, îl completă Nero şi nu numai, pentru care îţi mulţumesc şi-ţi rămân recunoscător -


tu, în schimb, a continuat Seneca, mi-ai dat o putere nemăsurată, o avere imensă, încât eu însumi îmi spun adeseori: eu sunt oare acela care, născut într-o familie provincială şi de rang mijlociu, mă număr acum printre fruntaşii statului? - a mea e, oare, proaspăta înălţare ce străluceşte printre bărbaţii nobili şi încărcaţi de un trecut de glorie? Unde-i, oare, omul ce se mulţumea cu puţin? - el să fi ridicat aceste grădini? El păşeşte acum printre aceste vile, înotând în bogăţia atâtor pământuri şi a veniturilor ce-i curg din toate părţile? -


o singură scuză îmi stă într-ajutor, iubite discipol: n-aş fi putut să mă împotrivesc dărniciei tale; dar amândoi am umplut măsura: tu, dându-mi tot cât un împărat poate oferi unui prieten, eu, primid tot ceea ce un prieten poate primi din partea împăratului - Nero contiua să aprobe din cap, dar tot ce ar urma, Nero Cezar, ar mări invidia. Fireşte, ca tot ce este omenesc, ea stă mai prejos de măreţia ta; dar pe mine ea mă apasă -


tot astfel, o, Nero Cezar!, bătrân şi neputând, pe acest drum al vieţii, duce sarcinile cele mai uşoare, cer ocrotirea ta, fiindcă nu mai pot susţine povara avutului meu. Porunceşte ca averea să-mi fie administrată de către procuratorii tăi, trecând în proprietatea ta - nu mă voiu arunca singur în mizerie, dar, scăpând de toate aceste lucruri de a căror strălucire sufăr, voi întrebuinţa timpul, cheltuit acum cu îngrijirea grădinilor şi vilelor, la cultivarea sufletului - tu eşti în plinătatea puterii, Nero Cezar; arta guvernării tale s-a dovedit timp de atâţia ani. Am putea, dar, prietenii tăi mai vârstnici, să-ţi cerem odihnă - egalii în rang cu tine de pe întreg pământul sunt în acelaşi alai când vorbesc despre acest quinquennium al tău ca fiind mai de seamă decât tot ce au realizat ceilalţi împăraţi până la tine - eu personal am aplaudat când ai limitat onorariile avocaţilor la 10.000 de sesterţi şi să nu fie plătiţi decât la sfârşitul procesului; ai dăruit plebei romane câte 400 de sesterţi de om; pe senatorii scăpătaţi, nu din vina lor, i-ai ajutat cu onorarii care, în unele cazuri, se ridicau până la 500.000 de sesterţi anual - ce har te-a îndemnat să fii de partea liberţilor în râca acestora cu patronii, respingând ideea de a putea fi întorşi în sclavie, indiferent de acuzaţia ce li se aduce? - oare nu tu ai suprimat pledoariile care puteau da strălucire procesului, dar care, în general, mascau adevărul prin talentul vorbitorului? Le-ai înlocuit cu interogatoriul luat părţilor până ce fiecare motiv de litigiu era lămurit, iar judecătorii să-şi spună cuvântul în scris, numai după ce chibzuiau singuri asupra părerilor exprimate, iar verdictul să fie dat întotdeauna în ziua următoare dezbaterilor- tot aşa, pe Pomponia Graecina, soţia lui A. Plautius, învingătorul britannilor, învinuită de practicarea unor superstiţii străine, adeptă a sectei creştine, ce începea să facă prozeliţi, ai dat-o judecăţii soţului, care a găsit-o nevinovată - te-ai indignat, o Nero Cezar!, de exaţiunile neomenoase ale companiilor care strîngeau birurile, dar ştiind bine că răul nu poate fi cu totul stârpit, fiindcă acţionarii şi beneficiarii lor erau cei mai proeminenţi membri ai clasei senatoriale, te-ai întrebat în senat dacă n-ar fi mai bine ca toate aceste impozite indirecte să fie desfiinţate şi, o dată cu ele, şi societăţile de publicani.
Te rog să-mi vii într-ajutor, aşa cum ai făcut-o cu cei în drept să fie sprijiniţi, precum un soldat al tău, libert, sau călător obosit de drum!” -


Iar Nero, pătrunzând adevărata pricină a cererii lui Seneca, răspunse, la rândul său, pe acelaşi ton:
Sunt patrusprezece ani, o Înţeleptule, de când îmi împodobesc conştiinţa cu strălucirea gândirii tale. Eu ce ţi-am putut oferi în schimbul darurilor tale nemuritoare decât nişte lucruri trecătoare? -


Tu, în schimb, mi-ai dat o putere nemăsurată asupra mea şi a oamenilor, încât eu însumi îmi spun adeseori: sunt eu oare acela care, născut într-o zodie tragică, mă număr acum printre fruntaşii lumii? - eu să fi ridicat această patrie slăvită de contemporani pentru dreptatea care o guvernează?
n-aş putea să mă-mpotrivesc cererii tale; amândoi am umplut măsura; tu, dându-mi tot ce ăl mai de fală înţelept al timpului poate oferi unui tânăr, eu înapoindu-ţi cu înţelepciunea pe care mi-ai dăruit-o.


Atât vreau să te întreb: ştiut-ai tu şi prietenul tău Burrus, de complotul organizat împotriva mamei mele? -
Oare, nu voi, tu şi devotatul meu slujitor, Burrus, m-aţi povăţuit să-l las pe Anicetus să-şi ducă la bun sfârşit treaba începută? -
Au, nu tu şi Burrus aţi îndemnat centurionii să vină să mă felicite pentru că am scăpat de uneltirile mamei? -


Tot ce ar urma, o înţeleptule!, ar spori clevetirile. Fireşte, ca tot ce este omenesc, clevetirile sunt mai prejos de măreţia ta; dar pe mine ele mă apasă, mă sufocă - mie trebuie să-mi vii într-ajutor acum, precum, de-aş fi soldat sau călător obosit de drum, ţi-aş cere sprijinul. Luminează-mi calea cu poveţele tale şi, odată cu ea, memoria posterităţii. Eşti încă în plinătatea puterii; arta guvernării tale a dovedit timp de atâţia ani că îmi ţine rangul printre contemprani - şi-ţi întorc, o, bunul meu prieten şi magistru!, zicerea şi spun: faptul că ai ridicat pentru mine, la cele mai înalte rosturi, oameni care s-au mulţumit apoi şi cu mai puţin, se va întoarce şi el tot spre lauda ta.


Vezi bine, omul se poate acoperi de vorbe liniştitoare, cu închipuiri de tot felul; din vorbe, poate face aceeaşi faptă, când odioasă, când înălţătoare - adevărul poate fi adevăr şi totodată minciună; vorbele mieroase, de umilinţă, pot ascunde la fel de bine intenţii ticăloase -
Natura, în cele din urmă, îi joacă feste omului şi-l aduce la starea adevărată. Nimic nu poate şterge ceea ce este înrădăcinat în om, născut odată cu el; o ştiu de la tine.


Au, nu preabunul meu magistru este cel ce nu a avut cutezanţa să mi se opună şi a întreţinut în mase o stare de spirit dăunătoare sufletelor lor? -
Regreta el fapta ruşinoasă; sinucisu-s-a el de ruşine şi demn, cum a povăţuit pe alţii? Nu. A ştiut că eu am fost acela care mi-am ucis mama şi a continuat să mă slujească. Laşitatea, dragul meu magistru, ca să folosesc o vorbă de-a ta, este o componentă a fiinţei umane, nimic nu o poate şterge din zestrea cu care aceasta s-a născut -


Trebuia să găseşti un pretext pentru laşitatea ta şi ai găsit: ai vrut să eviţi haosul. Eu, pentru crimele mele, am privilegiul de a mă folosi de înţelepciunea celui mai integru dintre integri. Am înlocuit, cu sprijinul tău, haosul adevărului cu haosul descreierării. Ce-ai făcut din mine, Seneca? Ce-ai făcut din poporul tău? Ai călcat în laşitate şi nimeni vreodată nu va scăpa de acest dat natural al omului. Rămâi, şi ajută-mă să-mi uşurez greaua povară pe care mi-a pus-o pe umeri prietenul comun, Burrus!

 

 

IMPORTANT!!! Cei care doresc întreaga carte pot să o primească, GRATUIT, pe mail. Trebuie doar să o solicitaţi.
 

Afisari: 1849
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: LIANA (80 mesaje scrise) (Jan, Mon 04, 2016 / 20:37)
Eu vreau sa vad cartea in librarie si sa o cumpar...Merita! Pup pe cei implicati :)
Nume: 6xauTPjH (1 mesaje scrise) (May, Fri 06, 2016 / 11:31)
How could any of this be better stated? It codlun't.
Alte articole | Arhiva