Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
256
Hituri azi:
918
Vizite unice:
723329
Hituri:
5574967
Vizitatori online:
2
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

Nero neştiutul - partea a IV-a

Data publicarii: 26.12.2016 10:51:00
Autor: Nicolae Cristache
Nero neştiutul - partea a IV-a

Nici istoria nu este perfectă. E scrisă de învingători. Dar învingătorii de azi, din mileniul nostru, să zicem, pot fi învinşii din mileniul următor. Şi invers. Sigur, sunt multe exemple. Chiar şi eu am descoperit o victimă a învingătorilor. Învingători care au fost când învingători, când învinşi: exponenţii culturii evreieşti. Printre victimele acestora, eu l-am descoperit pe Nero. În aşa-zisul incendiator al Romei, respectând faptele şi personajele istorice, dar expuse sub o altă lumină, eu întrevăd Prometeul de mâine - mâine putând fi şi peste o mie de ani. Acel Prometeu care a adus puterea focului pentru supravieţuirea omului, în timp ce Nero, în acelaşi scop, a încercat să aducă puterea artei. Iar asta nu e tot. Dacă Hitler nu ar fi atacat evreii, nici până în ziua de azi nu s-ar fi pus problema Holocaustului, aşa cum nu s-a pus, de exemplu, în cazul americanilor cînd au aruncat bombele de la Hiroshima şi Nagasaki. Dar în ce priveşte adevărul despre Nero nu sunt singurul. Istorici precum Arthur Weigall şi Edward Champlin au întrezărit adevărul, dar l-au pus între paranteze. Motivul nu e greu de ghicit.

„Sentinţa” îşi asumă răspunderea de a-l face pe Nero cunoscut integral şi publică în foileton romanul „Nero neştiutul” de Nicolae Cristache.

Roma toată se abandonează în mod oficial unei orgii... La Roma, Messalina, emoţionată şi surescitată de delectările din noaptea nunţii petrecute cu Silius, nu se gândeşte să dea o pauză cursului impetuos al acestui frenetic dezmăţ.


Roma toată se abandonează în mod oficial unei orgii cu beţie şi desfrâu. Prea puţini oameni sunt nechercheliţi. Messalina se îmbată cu ceva mai mult şi mai tare decât vinul: cu dragoste înfocată; pofta ei carnală, extrem de violentă, poate fi potolită doar printr-un delir erotic. În numele zeităţilor vinului care sunt, în acelaşi timp, şi patroni ai libertinajului erotic, ea îşi invită prietenii la Palat, anunţând că împreună cu Silius va continua chiolhanul nupţial din ajun, sub masca oficială a unei sărbători bahice.


Obligaţia de a chema poporul să-l detroneze pe imbecilul de Claudiu poate să mai aştepte până a doua zi; azi toată ţara trebuie să petreacă, fără să fie tulburată de gândul la o răsturnare politică.


În grădinile Palatului sunt instalate teascuri cu hârdaie pline de struguri pe care sar şi dansează sclavi aproape goi, aleşi dintre cei mai frumoşi tineri de la palat. Ei calcă în picioare ciorchinii din care mustul se scurge în tocitoare. În jurul lor dansează femei bete, îmbrăcate sumar, în piei de animale, ca bacantele, cuprinse de o frenezie erotică nebunească, într-o zbânţuială din ce în ce mai îndârjită.


Messalina conduce acest dans violent şi sălbatic, agită în mână toiagul cu ghirlande ale lui Bacchus; alături de ea, Silius, încoronat cu iederă şi încălţat cu coturni, dă ameţit din cap. Duruitul tamburinelor şi bătăile ritmice din palme întovărăşesc zgomotul şi refrenele bahice cântate de spectatorii care se înghesuie printre dansatori şi-i invită pe toţi, cu grămada, la desfrâu general.


Lui Nero, amestecat în mulţime, i se pare că Messalina l-a recunoscut şi chiar l-a salutat cu braţul încărcat cu flori.


Un doctor pe nume Vectius Valens îşi aminteşte cu multă plăcere că, din când în când, Messalina îl mai primise la ea în pat. Se caţără, ca să-şi demonstreze supleţea şi agilitatea, în vârful unui copac înalt din grădină. Cineva îl întreabă ce vede el acolo. Râzând, acesta îi răspunde: „Un uragan venind dinspre Ostia”. Deîndată ce au fost pronunţate aceste cuvinte, câţiva mesageri, suflând din greu, năvălesc în grădină, anunţând că împăratul se întoarce la Roma foc de supărare.


Zăpăceala izbucneşte peste tot. Dansatorii se împrăştie; invitaţii, ameţiţi de băutură, fug care încotro. Silius se grăbeşte spre forum, nădăjduind să-şi construiască un alibi, iar Messalina fuge la vila ei de la Horti Luculliani, pe muntele Pineius, în nordul oraşului.

Nu căsătoria ei cu Silius o preocupă... Mama, Domitia Lepida, o întâmpină pe fiica sa, excitată şi beată, cu reproşuri severe şi-i spune că ar face bine să-şi ia copiii şi să iasă în întâmpinarea împăratului. Messalina o ia cu ea pe bătrâna Vibidia pentru a avea pe cineva care să intervină în favoarea ei, în cazul când singură nu ar reuşi să-l înduplece pe împărat.


Nu căsătoria ei cu Silius o preocupă; pentru asta poate, cu siguranţă, să se justifice. Ceea ce o îngrijorează este faptul că împăratul fusese informat despre infidelităţile sale anterioare şi este pornit împotriva ei, atât din acest motiv, cât şi pentru că i s-o fi spus ceva despre planurile ei conspirative.
Se pregăteşte să pornească la drum. În creierul ei, repede dezmeticit, se conturează situaţia teribilă în care se găseşte; cere să i se aducă lectica, dar nu răspunde nimeni. Sclavii fugiseră aproape toţi. Cei care mai rămăseseră, cuprinşi de spaimă, îi spun că soldaţii trimişi de Narcis ocupaseră casa lui Silius şi îi arestează pe toţi invitaţii pe care îi găsesc.


Străbate tot oraşul şi ajunge, cu cei doi copii, Octavia şi Britannicus, plânşi şi obosiţi, pe Via Ostia, în întâmpinarea lui Claudiu. Străzile sunt pustii. Sosirea soldaţilor dă şi mai multă consistenţă zvonurilor nebuneşti care circulau prin oraş, provocând un fel de scapă cine poate. Locul cel mai sigur este, acum, acasă.


Uimiţi şi speriaţi, ostaşii de la barieră n-apucă să-i aresteze. Trec şi pe aici fără nici o dificultate. Un grădinar cu o căruţă plină de pământ, care părăsise un parc public pentru a ieşi din oraş, le permite să se înghesuie în căruţa sa.
La ieşirea din oraş, gardianul, din respect pentru femeile cu doi copii, lasă căruţa să treacă.
Atunci zăresc, la oarecare distanţă, apropiindu-se cavalcada împăratului. Femeile se dau jos. Vibidia şi cei doi copii rămân pe marginea drumului; Messalina înaintează cu curaj spre Claudiu. Un călăreţ din primele rânduri o recunoaşte şi se înapoiază în galop spre grosul escortei; raportează că femeia care stă în picioare pe şosea este chiar Messalina.


Narcis ia hăţurile evenimentului; ştie că a sosit momentul crucial al întregului aranjament; dacă disperarea patetică a acestei femei avea să stârnească mila împăratului, totul era pierdut: ea ar fi fost iertată, iar viaţa lui n-ar mai fi făcut nici o para chioară. Trage afară din pliurile togii o tăbliţă pe care sunt trecute numele câtorva dintre amanţii împărătesei şi, febril, se apucă să i le citească stăpânului la ureche. Împăratul ascultă absorbit.


Messalina se apropie de car; cu braţele întinse, rugătoare, strigă, cu ochii în lacrimi, ca el, Claudiu, s-o asculte pe mama copiilor lui.


Cu glas scăzut, Narcis îl sileşte pe împărat să nu se uite la ea; împăratul, incapabil să acţioneze din proprie iniţiativă în cazuri de criză, ascultă supus, cu privirea în gol, cu gura căscată şi cu obrazul împietrit.


Cavalcada trece înainte, învăluind-o pe împărăteasă în nori de praf. Vibidia şi copiii înaintează pe şosea. Un ofiţer îi ia pe băieţel şi pe fetiţă şi-i duce la vila de pe muntele Pineius, împreună cu mama lor.


Nero îi aştepta şi le iese în întâmpinare. Nu ajung să se întâlnească. Mai rapidă decât ei este Domitia. Îl alungă pe Nero: „Să nu te mai văd în faţa ochilor mei!” „Dar ce-am făcut?”, strigă Nero plângând? „Mai şi plângi, neobrăzatule! Ca şi cum n-aşi şti că din vina ta se petrec toate câte ni se întâmplă!”


Narcis îl conduce pe Claudiu la locuinţa lui Silius; începe să-i arate împăratului diferite obiecte care-i aparţinuseră lui personal, ca şi multă mobilă de familie pe care Messalina o luase de la palat ca să i-o dăruiască iubitului; bombănind înjurături tari, împăratul se urcă în car şi se lasă condus la cazarma pretorienilor; tot drumul nu încetează să întrebe dacă tronul îi mai aparţine încă, dacă nu trebuie să se teamă cumva de ceva din partea trupelor.
Soldaţii se simt flataţi de faptul că împăratul vine să le solicite protecţia; Claudiu le ţine o cuvântare scurtă şi şchioapă; din piepturi ostăşeşti răbufnesc strigări prin care se cere ca vinovaţii să fie judecaţi.


Silius şi tovarăşii săi fuseseră deja arestaţi şi reţinuţi în camera de gardă. Claudiu urcă scările tribunalului cu paşi greoi şi, cum ia loc pe fotoliul de judecată, nenorocitul de Silius este târât înaintea lui.
Tânărul nu încearcă măcar să se apere sau să ceară îndurare; doreşte doar atât: să fie repede scutit de chinuri.
Câteva clipe mai târziu avea să se adeverească prezicerea că soţul Messalinei avea să piară în anul acela.


Gloatele pot merge la culcare împăcate cu destinul.


Fabius îl găseşte pe Nero pe drumul de întoarcere: „Te-am căutat, măi băiete; mi-a fost grijă”.
Îi vede lacrimile şi se opreşte. „Uită-te la mine, îi spune. Îţi înţeleg suferinţa. Ştiu că e una dintre cele mai cumplite. Să fii respins de cei cărora prin prezenţa ta le spuneai că eşti alături de ei. E şi vina mea, firea asta a mea păcătoasă de a ridica palate din nisip, fără temelii. Iartă-mă!”


În continuare, apar în faţa lui Claudiu şi ceilalţi invitaţi la nuntă, cei care nu reuşiseră să scape.


Unul câte unul sunt judecaţi şi executaţi în prezenţa împăratului. Doar teama pe care Claudiu o resimte încă îi umbreşte plăcerea şi interesul bolnav pe care îl manifestă întotdeauna pentru pedepsele capitale. Sunt ucişi senatori, înalţi demnitari şi ofiţeri ai armatei, mulţi dintre ei pentru că, în anumite ocazii, trecuseră prin patul Messalinei. Iar printre ei chiar şi doctorul Vectius Valens, lăudărosul. Un biet adolescent, prezentabil de altfel, pe nume Traulus Montanus, declară că Messalina l-a invitat la o partidă de amor fără însă ca el să îndrăznească aşa ceva şi că în aceeaşi noapte l-a dat afară, într-atât de uşor trecea ea de la exaltare la silă. Justificarea nu l-a scutit pe tânăr de pedeapsa capitală.
În hohotele de râs zgomotoase ale celor prezenţi, un tânăr foarte efeminat, pe nume Suilius, este iertat pentru că nu i se putea imputa altceva decât obiceiul de a fi femeie.


Claudiu se înapoiază la palat unde se întinde la o masă copioasă; dus de băutură într-o stare de bunăvoinţă, îşi aduce aminte de Messalina şi întreabă ce se întâmplă cu ea. Auzind că se află la vila ei, dă ordin să i se spună să se prezinte a doua zi la palat ca să-şi pledeze cauza.

„Messalina nu mai e”... Narcis preferă să acţioneze pe propria-i răspundere; iese din încăpere şi, în numele împăratului, trimite imediat un tribun militar cu oamenii săi la vilă s-o omoare pe Messalina; expediază şi un libert, pe nume Evod, să se încredinţeze că lucrul a fost făcut cum trebuie. Evod ajunge primul la vilă, o găseşte pe Messalina întinsă pe jos, cu ochii plini de lacrimi, şi pe mamă-sa alături de ea, încercând s-o convingă să-şi ia singură viaţa, spunându-i că nu-i mai rămâne altceva decât să moară ca o matroană romană şi să nu aştepte să fie executată.


Evod începe s-o acuze pe Messalina şi s-o insulte în mod grosolan. Brusc, uşa se deschide cu zgomot şi în cameră năvălesc tribunul şi oamenii săi. Messalina înţelege că nu mai e nimic de făcut şi, punând mâna pe pumnalul pe care i-l întindea maică-sa, îşi aplică mai multe lovituri în gât şi în piept. Sângele tâşneşte; loviturile nu sunt chiar atât de puternice încât s-o ucidă; înfuriat de gemetele ei, tribunul se apropie şi-i străpunge corpul cu spada.
Claudiu abia termină de mâncat când Narcis îi şopteşte:
„Messalina nu mai e”.


Împăratul se uită la el cu o privire rătăcită, cu gura căscată, dar nu zice nimic şi nici nu întreabă dacă ea murise de mâna ei sau nu; mai cere un pahar cu vin şi continuă să mănânce până când, conform obiceiului, adoarme şi începe să sforăie.


Vestea îi este transmisă imediat şi Agrippinei; vine a doua zi la palat cu intenţia vădită de a-şi consola unchiul pierdut de tot.


Claudiu îşi dă seama abia aşa, sub mângâierile Agrippinei, că Messalina e moartă şi cade într-un fel de mutism. Îi sunt aduşi cei doi copii, acum orfani de mamă. El îi îmbrăţişează fără să se arate deosebit de mişcat.


Senatul dă decret ca numele împărătesei să fie ras de pe toate monumentele, iar statuile sale să dispară. Romanii, după cumplita orgie, ameţiţi încă, îşi exprimă satisfacţia pentru deznodământul acestei poveşti.


La palat, Agrippina examinează, împreună cu Narcis şi Pallas, situaţia nou creată. Decid: „Scandalul cu Messalina ar putea determina o schimbare de opinie în favoarea republicii, fără împărat. Fără Claudiu adică. Rămâne alternativa: republică ori un alt împărat!”


Drumul lui Nero către tron e deschis. Două lucruri condiţionau planurile Agrippinei. Mai întâi, trebuia ca împăratul Claudiu să trăiască până în ziua când Nero avea să împlinească vârsta la care să poată fi acceptat ca împărat de către Senat şi de către popor; în al doilea rând, trebuia ca însuşi Nero să fie constrâns, printr-o educaţie severă, să capete aparenţa unui al doilea Augustus, împăratul fondator al imperiului, a unui tânăr model, a unui apărător al vechilor tradiţii romane. Numai sub această înfăţişare putea fi el acceptat de către naţiunea sătulă de scandaluri.


 

Afisari: 198
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva