Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
31
Hituri azi:
145
Vizite unice:
748828
Hituri:
5691922
Vizitatori online:
2
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

A doua venire (X)

Data publicarii: 08.04.2014 08:51:00
Autor: Nicolae Cristache
A doua venire (X)

Astăzi, fragmentul zece din romanul lui Nicolae Cristache, „A doua venire”.

Ce Mosela?, s-a mirat Lenchen. Se împlineşte anul de când n-am mai avut Mosela în casă, sunteţi sigur că Mosela a cerut? Nu mai eram sigur. Pe scăunelul de lângă pubelă,Tussy îl hrănea pe Ţopăilă cu frunze de varză; l-a abandonat şi mi-a spus: veniţi după mine! O urmam, cu Lord după noi, cu gândul la motivul pentru care Mohr voise să rămână singur, şi gâtul lui Tussy, liber, puternic, înalt, şi părul strâns în coc dublu, şi puful castaniu, rebel, pe ceafă, şi linia dreaptă a spatelui; s-a întors spre mine fără a încetini mersul. E adevărat, a zis protocolar, că veniţi de foarte de departe?, vă-ntreb fiindcă îmi păreţi foarte cunoscut şi mi-a mulţumit, fiindcă am grijă de Mohr. De când aţi venit, a zis, Mohr este alt om, poate, cine ştie, poate cine ştie! şi ochii ei ziceau, poate aţi venit să-l salvaţi, s-au mai văzut cazuri... S-a oprit în faţa unei uşi cu scări care duceau într-un fel de pivniţă-cămară şi-a zis, aşteptaţi-mă aici. S-a întors cu o sticlă din ceramică mată, fără etichetă, fără nimic. Mosela, a zis. Din partea mea.

Mohr m-a întâmpinat contrariat: ce-i cu sticla aia? Mosela, am spus, de la Tussy. Aha, v-aţi întâlnit! - suspicios. I-ai spus ce te-am rugat? Nu mă rugase nimic. Căuta nod în papură. Ai uitat, a zis: te-am rugat să-i spui să-şi ridice aripile şi să zboare, numai aşa, dând din aripi îţi menţii zborul, nu prea eşti în vervă - şi-am zis, aveţi dreptate, am uitat, dar îi voi spune cu prima ocazie. Vezi să nu uiţi, m-a ameninţat. Poţi să-i spui şi povestea aia a dumitale, a completat, chiar dacă e inventată, n-o să se lase impresionată, în privinţa asta seamănă cu mine, dar măcar ştiu că, pe ocolite, pe evreieşte adică, am îndemnat-o spre un lucru folositor ei. De ce pe evreieşte o să mă-ntrebi, şi dacă am negat din cap că nu n-o să-l întreb, a zis, ba da, ştiu eu mai bine, ţi-e teamă să nu fii acuzat de antisemitism, în accepţiunea largă, Herr Conformistu, evreul este nedreptăţit de semeni; în practică, dispune de mai multă putere decât oricare altul. Eşti atent? Atenţie, trec la politică, la antisemitism; doctorul Kugelmann, fostul meu adept pe care-l reneg cu voie bună, zice că politica nu e de mine, că judecata geniului care aş fi nu poate fi citită cu alfabetul diurn, ci cu cel al mileniilor, deci care este cultul lumesc al evreului? - mercantilismul!, care este dumnezeul lumesc al evreului? - banul! O organizare a societăţii care ar suprima premisele mercantilismului, ar face cu neputinţă existenţa evreului; conştiinţa sa religioasă s-ar risipi ca o ceaţă anostă în adevăratul aer dătător de viaţă al societăţii, am dreptate?, nu religia îl face pe evreu cine este, ci invers, evreul face ca religia mozaică sa să fie ce este. Şi să mă ierte domnul doctor Kugelmann, fostul meu adulator frenetic, statul burghez este iudaismul adus la perfecţiune, pentru că s-a angajat să apere tot ce produce mercantilism, să apere tot ce este lupta generală a omului contra omului. În ciuda aparentei libertăţi a individului, care consideră proprietatea, religia, profitul ca fiind adevărata sa libertate, toate aceste elemente vitale reprezintă totala sa robie şi neomenie. Spune-mi, te rog, înainte de a pleca după sticla de Mosela ai pronunţat două vorbe, suprema cunoaştere. Sunt ale dumitale sau le-ai scos de undeva? Erau chiar vorbele lui din tinereţe şi s-a mirat. Ia te uită!, a zis, nu eram chiar ultimul prost. Mă căzneam de ceva timp să găsesc formula sintetică pentru căutarea omului dintotdeauna şi ea se ascunsese în capul dumitale. Cunoaşterea supremă. Ce simplu e! Pesemne mi-a fost frică s-o găsesc. Când arunci o piatră înspre un ins care nu ţi-e pe plac, nu-l nimereşti niciodată; mâna ascultă porunca îndoielii. Ca să vezi, căutam suprema cunoaştere, eu, un atom în oceanul infinitului. Reţine metafora asta şi când ai ocazia strecoar-o în discuţia cu Tussy; dacă mă recunoaşte în ea, înseamnă că mă iubeşte; dumneata m-ai recunoscut şi nu ştiu de ce mi-e teamă că şi dumneata mă îndrăgeşti oleacă. Nu eram chiar ultimul prost, vezi bine, Kugelmann are dreptate, dar nici mare scofală nu era de capul meu, cu asta vor fi de acord Liebknecht, Bebel, Lassalle, dacă ar ar mai trăi, Dumnezeu să-l odihnească... Negam cu Generalul împreună perucile pudrate şi nu luam seama la sumedenia perucilor nepudrate care le luau locul. Căci, ce este societatea modernă? Societatea modernă e cabotinul unei orânduiri ai cărei eroi adevăraţi au murit. Istoria, ţi-am mai spus şi-am văzut că reţii uşor, istoria trece prin multe faze până duce la groapă o formă plagiată de viaţă. Ultima fază a unei forme a istoriei, ia aminte, este comedia ei. Zeii Eladei, răniţi de moarte, au trebuit să moară încă o dată, în chip comic, în Dialogurile morţilor. A avut grijă de asta neîntrecutul satiric al comportamentului uman Lucien din Samosata. Un prieten al nădufurilor mele. Asta şi pentru ca despărţirea de vechi să se facă în chip voios, de nuntă, nu de parastas.

Mi-era greu să ridic privirea, se juca?, râdea de mine? ce era de citit în ochii mei? Rememoram felul şi vorbele cu care mă trimisese după sticla de Mosela - nici urmă de rugăminte către Tussy, ceea ce nu însemna că nu se gândise s-o facă. Atmosfera nu mai era ca-nainte, dar era bună... Mohr marca, vorba lui, pe ovreieşte, dădea impresia că e oprimat şi-l vedeai Hopa-Mitică.

Suprema cunoaştere, deci! Bakunin, săracul! A murit tocmai când era cu mâna pe ea. Statul şi Anarhia! Ştii care e suprema cunoaştere? Zic şi eu aşa: suprema cunoaştere este omul, căci a ajunge la suprema cunoaştere înseamnă a merge la rădăcina lucrurilor, iar pentru om, rădăcina lucrurilor este chiar omul. Nu încerca să dai de fundul creaţiei care este omul, treptat te dizolvi, dispari ca om. Fiindcă nu e de ajuns ca gândirea să tindă spre absolut; trebuie că realitatea să tindă ea însăşi spre gândire.

Pe Tussy nu era nevoie s-o întreb dacă îl însoţise pe Mohr până-n adâncurile filozofiei lui de viaţă. Dialogurile între Tussy şi tatăl ei nu erau dialoguri, ci un un monolog, un monolog pe două voci, o voce a ei şi celalată a lui, „pentru că este el, pentru că sunt eu!”. Când eşti mic, zicea Mohr, casa în care locuieşti e încăpătoare. Pe măsura ta. Revii după ani şi te loveşti de toate. Vitejiile de la 12 ani sunt vânare de vânt. Orizontul câmpului s-a distanţat. La 50 de ani, zăpezile nu mai aduc bucurii, aduc doar ponoase. Nostalgiile sunt fixaţii. Te ţin captiv. Eliberează-te! Ridică aripile şi zboară. Exişti cât timp zbori. Restul e moarte.

A revenit în discuţie după o pauză scurtă să mă-ntrebe dacă am o definiţie a singurătăţii de care mi-e frică, te văd, ţi-e frică, ascultă un om bătrân. N-o dibuiam şi-a zis atunci accept-o pe-a mea, hoţul, Herr Curiosu, nu e singur; nici sihastrul nu e singur, nici mincinosul nu e singur, nici laşul, nici şarlatanul, nici nebunul, nici văduva, nici escrocul, nici adulterinul, nici deşteptul, ei însoţesc de la sine lumea în care s-au născut şi lumea-n care s-au născut îi adoptă; cu dumneata e altceva. Ca şi cu Tussy. Tussy nu însoţeşte pe nimeni; nu e în schema naturii, nu e nici sihastru, nici şarlatan... nu există în schemă, nu există deloc. Adică? Adică nu există!, ce n-a fost clar? Tussy e din alt soi biologic, s-a născut defectivă de egoism, acest monstru cu care se naşte omul pentru a-l apăra de ceilalţi monştri, tocmai fiindcă e ca toţi ceilalţi; şi-atâta vreme cât cultul omului este banul, Tussy nu însoţeşte pe nimeni şi nimeni n-o adoptă, are toate defectele şi câteva haruri... Onestitatea ei este sora prostiei, loialitatea - utopie, credinţa - romantism...

- Aşa sunt eu?

- Nu ştiu cum eşti, văd că nu te dai în vânt după proprietate, în felul ăsta nu însoţeşti pe nimeni, n-ai pereche... De aceea nici nu ştiu cum să te abordez.

Şi că nici eu nu mă cunosc. Nici dumneata nu te cunoşti, a spus. Ţi se pare că eşti Tussy, fiindcă îţi place să crezi că mai e cineva ca dumneata. Nimic mai mult. Alergi după perechea care nu există. Lui Lenchen de asemenea i se pare că e Tussy. O singură persoană va nega că este Tussy, ai ghicit, aceasta este Tussy. Ea chiar este Tussy. Singură. Dumneata eşti dumneata. Obişnuieşte-te cu acest adevăr. Urmează calea ta şi lasă lumea să vorbească.

Întrebarea, Herr Singur, e ce se întâmplă după, pentru că pentru singuratic nu potopul urmează, nu! - urmează confuzia, fiindcă nu înţelege nimic, constată că poate fi iubit şi nu e, poate fi devotat şi e părăsit, poate fi eroic şi e împins în derizoriu...

Citea, parcă, din cartea sinucigaşului, şi unul dintre aceştia era chiar fiica sa, ea-i inspira raţionamentul, dar cum să-i fi spus că nu peste multă vreme, adorata lui va alege această cale?

Luther, reformatorul, continuă el, a învins robia din evlavie şi-n locul ei a pus robia din convingere.

A sfărâmat credinţa în autoritatea bisericii şi a instaurat autoritatea credinţei...

A transformat pe popi în laici, pentru că a transformat pe laici în popi...

A eliberat pe om din religiozitatea exterioară, pentru că a făcut din religiozitate lumea lăuntrică a omului...

A emancipat trupul de lanţuri, pentru că a pus inima în lanţuri... Lanţuri vechi şi lanţuri noi! Lanţuri!...

„Obuzul” de ceramică, trimis de Tussy, cu Mosela în el era sigilat cu ceară şi în ciuda sforii care avea rostul de a elibera gâtul vasului, acesta nu ceda nici sub ameninţarea pipei, pe care o folosea în ritmul sacadat al vorbii; folosea pipa cu intenţia de a slăbi, prin bătăi repetate, rezistenţa sigiliului din jurul sforii - ştii ce-i asta, a zis arătând spre ciudatul obiect, este cadoul Generalului la naşterea lui Tussy, cadou de nuntă... Cel mai bun vin de Mosela şi că dacă Tussy a renunţat şi l-a trimis la bătaie înseamnă că nici ea nu-mi mai dă multe zile de trăit.

- Sau, am insinuat eu, nu crede că se va mărita vreodată.

Danke, a zis ironic, danke sehr, m-ai salvat! Până la urmă a recurs la dinţi - dinţii săi, îţi torn în halbă, a zis, nu te superi, eu o să beau din „obuz”. Prosit! Mă încerca o răceală, smiorcăiam nasul. Dacă te supără, a zis Marx, putem închide fereastra, sau îţi vine să plângi - râdea, scuze, e vina mea, din nuntă am dat-o pe parastas! Şi-am dat să închid fereastra, şi am surprins-o pe Tussy cu ochii spre locul unde am apărut; a fluturat, discret, două degete, în semn de salut, eu am înclinat din cap şi Mohr a zis, cine e? Tussy, aşa-i? Aşteaptă să faci un miracol, e convinsă că te-a mai văzut. Am confirmat şi-am zis, ştiu mi-a spus şi mie şi m-am îndepărtat fără să-nchid fereastra, şi Mohr: păi, Herr Curiosu, nu cumva te-ai dus să-nchizi fereastra? Se veselise, mi-a fost teamă că va repeta accesul de tuse, şi l-a repetat. Vorbea şi tuşea. Lenchen a vârât capul pe uşă şi asta a fost tot. Tusea s-a oprit ca la comandă. De frică. Fularul de caşmir de la gât s-a acoperit de o spuză albă, ravagiile abţinerii.
Amândoi, a mai apucat să zică, şi dumneata şi fiica mea, aveţi nevoie de acea îndrăzneală nebună care aruncă lumii căreia nu i se potriveşte cutezătoarea lozincă: urmează-ţi calea ta şi lasă lumea să vorbească! O spun din experienţă. Eu când vestesc descompunerea actualei orânduiri a lumii, nu fac decât să exprim secretul propriei mele existenţe. Pe care, abia când încep s-o înţeleg, o pierd. Când scânteia gândirii pătrunde în acest ogor care sunt, în mine se aprinde o vâlvătaie care-mi arde toate orizonturile. Şi mă fac mic precum un băţ de chibrit care după ce s-a aprins se mistuie. Şi o iau de la început, cu o vâlvătaie sporită şi o mistuire pe potrivă...

Nu uitaţi, prima formă a romanului poate fi achiziţionată de la:

Librăria Eminescu, Bucureşti
Bdul Regina Elisabeta nr 16
021-3142383
Librăriile Cărtureşti
www.elefant.ro
www.librarie.net
www.bookland.ro
- libraria online BookLand şi Caravana BookLand
Editura eLiteratura: strada Vasile Lascăr nr 5-7, etaj 6, sector 2
Luni -Vineri, 10-17, telefoane 021 312 8212, 0722156408;
e-mail: office@epublishers.info (cu reducere de preţ)
Palatul Naţional al Copiilor - Standul de carte EPUBLISHERS din holul central - Bdul Tineretului nr 4
De asemenea, comandând cartea direct la editura puteţi cumpăra două romane de Nicolae Cristache - „Un erou blestemat” şi „ A doua venire” la preţul de numai 30, în loc de 51 de lei.:
http://www.coresi.net/eLiteratura-net/nicolae-cristache-a-doua-venire/index.html

 

Afisari: 85969
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: uabuTlKr (1 mesaje scrise) (May, Fri 06, 2016 / 11:26)
Superb inomroatifn here, ol'e chap; keep burning the midnight oil.
Alte articole | Arhiva