Cseke Attila minte: Centrul de Sănătate din Mociu putea fi salvat de la închidere
Ministrul sănătăţii, domnul Cseke Attila, a dat dovadă de rea voinţă şi de lipsă de interes atunci când a decis închiderea Centrului de Sănătate din Mociu.
Declaraţiile domniei sale, potrivit cărora acest spital nu putea funcţiona cu dotările şi personalul de care dispunea la momentul 31 martie, demonstrează că singurele sale intenţii au fost legate de îndeplinirea planului la închis spitale. El ştia că, la nivel local, se găsise soluţia păstrării acestei instituţii, mai ales că la Mociu există deja suficiente azile de bătrâni.
Domnia sa nu a ţinut nici o clipă de planurile existente la nivel local şi judeţean, respectiv de oferta conducerii Spitalului de Recuperare de a amenja aici o secţie exterioară. Domnul Cseke Attila nu a luat în considerare nici acordul dat de autorităţile judeţene, sub autoritatea cărora funcţionează Spitalul de Recuperare, şi nici cel al Direcţiei de Sănătate Publică, în acest sens. Faptul că Primăria şi Consiliul local Mociu şi-au exprimat intenţia de a investi în modernizarea clădirii care adăposteşte Centrul de Sănătate nu a contat nici o clipă pentru domnul ministru. Preocuparea pentru sănătatea oamenilor, drept garantat de Constituţie, este doar o vorbă în vânt pentru diriguitorii de la centru. Faptul că 22 de mii de oameni vor îngroşa rândurile celor ce stau la coadă la instituţiile medicale din Cluj-Napoca, sau vor muri cu zile din lipsa mijloacelor financiare necesare transportului, este doar o parte a deciziei profesionale pe care a luat-o.
Domnul ministru Cseke Attila doreşte să convingă medicii specialişti, şcoliţi pe banii statului român, să rămână şi să lucreze în ţară... desfiinţându-le posturile. Reforma sistemului sanitar şi descentralizarea acestuia, în varianta Cseke Attila, demarează cu bolnavi scoşi în stradă, cu medici şi asistente trimise în şomaj şi cu încălcarea principiilor administraţiei publice locale. Implicăm factorii locali în decizie într-un mod mai mult decât original: îi ignorăm cu eleganţă, făcând apel la...profesionalism.
Sunt convins că, cel puţin în cazul Centrului de Sănătate Mociu, profesionalismul domnului ministru al sănătăţii Cseke Attila a fost virusat şi că are nevoie de un vaccin puternic: demisia, domnule ministru! Şi nu demisia de onoare, nici cea politică, e nevoie de demisia profesională.






