Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
258
Hituri azi:
960
Vizite unice:
723331
Hituri:
5575009
Vizitatori online:
3
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

Asasini în serie

Data publicarii: 04.01.2011 19:35:00
Autor: Talida Covaci
Asasini în serie
Iulian Ţigănilă s-a acomodat perfect vieţii după gratii

Doi dintre cei mai feroce asasini români au fost trimişi în judecată după mai bine de zece ani de la comiterea a cel puţin cinci omoruri. Cei doi bărbaţi, ambii din judeţul Argeş, nu s-au mulţumit doar să le ia viaţa celor care le rîvneau bunurile. O parte din cadavre au fost tranşate şi aruncate în fîntîni părăsite sau în conducte, unde au fost găsite după ani de zile. Deşi toată lumea se aştepta ca cei doi asasini în serie să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă, în final au primit cîte 20 de ani de puşcărie.

 

Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin rechizitoriu, la data de 30 decembrie 2010, trimiterea în judecată a inculpaţilor ŢIGĂNILĂ IULIAN şi BARBU ION (condamnaţi în alte cauze) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că cei doi inculpaţi, la data de 22 septembrie 1998, l-au ucis pe A.C., în scopul însuşirii unui autoturism ARO10 ce aparţinea victimei, prin oferirea unei băuturi toxice rezultate prin amestecul de ţuică, antigel şi somnifere, pe care victima a băut-o. Trebuie menţionat faptul că victima, care locuia împreună cu inculpatul Ţigănilă Iulian, obişnuia să consume împreună cu acesta băuturi alcoolice. După decesul lui A.C., inculpaţii, în scopul zădărnicirii urmăririi penale, au procedat la ascunderea cadavrului într-o fântână părăsită, după ce în prealabil cadavrul fusese înfăşurat într-un cearşaf şi o pătură, legate cu un cablu electric şi o bandă textilă. Ulterior, inculpaţii şi-au însuşit autoturismul victimei pe care l-au vândut.
Situaţia de fapt expusă a putut fi probată de organele de urmărire penală în anul 2009, când a fost primită de la o persoană aflată în stare de deţinere informaţia potrivit căreia inculpaţii Ţigănilă Iulian şi Barbu Ion sunt autorii mai multor infracţiuni de omor.
Astfel, persoana respectivă a declarat că, în timp ce se afla în penitenciar, unul dintre colegii de celulă, anume Barbu Ion, i-a relatat că, împreună cu inculpatul Ţigănilă Iulian au ucis mai multe persoane de la care şi-au însuşit diverse bunuri. Relatările inculpatului Barbu Ion se refereau la A.C., B.I, O.I. şi Ţ.G.. Despre una dintre victime, Barbu Ion a arătat că după uciderea ei, comisă prin prepararea unui amestec de ţuică, antigel şi somnifere, ingerat de către victimă, au aruncat cadavrul într-o fântână părăsită aflată în apropierea unei halte C.F.R. din judeţul Argeş. Întrucât informaţiile furnizate se coroborau cu o serie de date de care dispuneau anchetatorii, s-a trecut la verificarea acestei piste. Ca urmare, în luna iulie 2009, a fost organizată o cercetare la faţa locului, ocazie cu care, în fântâna respectivă au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte, ambalaje din plastic, o jantă auto, precum şi un schelet ambalat într-un cearşaf şi o pătură, legate cu un cablu electric şi o bandă din material textil.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză asupra scheletului a concluzionat că acesta aparţine victimei A.C. Concluziile finale privind identitatea cadavrului au fost confirmate şi de constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cercetările au fost efectuate de către procurori împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Argeş.

*
* *

Pentru corecta înţelegere a împrejurărilor care au condus la trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi la o perioadă de timp atât de lungă de la decesul victimei A.C., se impun a fi făcute o serie de precizări, după cum urmează:
La data de 13 august 2003, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ţigănilă Iulian. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, la data de 23 februarie 2000, cu intenţie, folosindu-se de corpuri dure, Ţigănilă Iulian i-a aplicat lovituri lui B.I., provocându-i leziuni ce au condus la moartea victimei, în scopul de a sustrage de la aceasta mai multe bunuri. După deces, cadavrul victimei a fost aruncat într-o fântână părăsită de pe raza unei comune din judeţul Argeş.
Din cercetări a mai reieşit faptul că inculpatul a servit-o pe victima B.I. şi pe un martor cu o băutură de culoare portocalie, despre care afirma că este vişinată amestecată cu ţuică. După consumarea respectivei băuturi, martorului i s-a făcut rău, şi a plecat acasă, ajungând în scurt timp la spital cu diagnosticul „intoxicaţie alcoolică cu o substanţă necunoscută”. După externarea din spital, martorul a aflat că victima B.I. dispăruse din ziua în care consumaseră alcool la inculpat acasă.
Verificările efectuate în cauză de către organele de urmărire penală au relevat faptul că din anturajul inculpatului au dispărut mai multe persoane (S.E., A.C., O.I. şi B.J.)
Prin hotărâre penală rămasă definitivă, inculpatul Ţigănilă Iulian a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie comise împotriva lui B.I..
În luna septembrie 2002, în ţevile metalice ale unui sistem de irigaţii dezafectat de pe raza unei comune din judeţul Olt, au fost descoperite fragmentele unui cadavru uman. Prin efectuarea unei expertize medico-legale genetice (examen ADN) şi prin recunoaşterea unor obiecte găsite la faţa locului, s-a stabilit că fragmentele de cadavru aparţin victimei S.E.
La data de 8 aprilie 2003, dosarul privind decesul lui S.E şi cele privind dispariţiile lui B.J., A.C. şi O.I. au fost preluate de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 22 aprilie 2005, prin rechizitoriu al procurorilor acestei secţii s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ţigănilă Iulian şi Barbu Ion, reţinându-se că în luna martie a anului 1999, cei doi au ucis-o pe S.E. în scopul vânzării apartamentului acesteia, după care, pentru a îngreuna urmărirea penală, i-au depesat cadavrul, abandonându-l în ţevile unui sistem de irigaţii dezafectat, aflat într-o comună din judeţul Olt.
În urma trimiterii inculpaţilor în judecată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, inculpatul Ţigănilă Iulian a fost condamnat la 22 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar inculpatul Barbu Ion la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Prin acelaşi rechizitoriu menţionat anterior s-a mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor privind dispariţiile lui A.C., O.I. şi B.J., existând indicii că aceste persoane nu mai sunt în viaţă.
Ancheta va fi efectuată de către procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 

Afisari: 9799
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: wWPqUSsq (1 mesaje scrise) (Jan, Tue 03, 2012 / 03:44)
I never thgouht I would find such an everyday topic so enthralling!
Nume: IEKeVqWGI8Ek (1 mesaje scrise) (May, Fri 06, 2016 / 11:37)
I think you hit a bulyesle there fellas!
Nume: W0hsZ8nf9B (1 mesaje scrise) (May, Fri 06, 2016 / 12:51)
Superb infiomatron here, ol'e chap; keep burning the midnight oil.
Alte articole | Arhiva