Necredinciosu zice: Marx n-a fost chiar un ...
... cum spun Liiceanu, Patapievici şi compania, un extremist utopic. Domniile lor, Liiceanu şi ceilalţi, au străpuns porţile fundamentaliste; învăţăturile lor sunt decente, pragmatice. Dar surpriză: gângâveala marxistă a cucerit un veac, a configurat lumea de azi.
Luminăţiile patapieviciene scuipă pe degete, îşi lipesc mult folositor lor îndreptarele gândirii antimarxiste. Dar, iată, pragmatismul lor este luat în seama doar de Andreea Pora, Robert Turcescu ori Cosmin Guşe.
Şi de Ion Cristoiu, miniroboţelul care şi-a îngroşat mărunţimea prin a încurca borcanele cu borâtură ale vremii.
Au învins bălăcărind teoria luptei de clasă, dar folosind-o cu supramăsură. Căci, niciuna din victoriile lor nu ar fi fost posibilă fără aţâţarea urii de clasă. Fără a-i avea dept ţintă pe comunişti. Ce-ar fi fost idolul lor, Traian Băsescu, fără ţinta Ion Iliescu? Aşa cum ce-ar fi fost Gheorghiu Dej fără ţinta burghezo - chiaburimea?
Faptele sunt cele pe care le-am trăit cu toţii. Odioşii scoteau guverne conduse de Groza, Maurer; elitele acestor asceţi ai începutul de capitalism sunt conduse de Boc, Elena Udrea, Roberta Anastase...
Cel ce şi-a riscat viaţa pentru viitorul României, Mareşalul Antonescu, putrezeşte neplâns în pământul ce-l vroia glorios, cel ce huzureşte pe greşelile acestuia hăhăie în alcool, spoliindu-i memoria tragică.
Cei ce-au suferit împilările tiraniei au costruit tot ce se fură astăzi; furii reinventează duşmanii de clasă pentru a-şi adjudeca stăpânirea neamului ocârmuit de otrepele Becali, Patriciu, fraţii Băsescu, Gabriel Oprea.
Istoria consemnează un Nero, un Caligula, regi netoţi şi împăraţi criminali, niciodată un golan, un şmenar, un marinar beţiv. Căci niciodată ţara aceasta n-a mai fost dusă pe umeri, pupată-n averea ei de nişte derbedei.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
