Mulţumesc, Lelia Munteanu!

Deşi pare nefiresc, încă mai există oameni care cred în semenii lor. Şi îi iubesc. Şi mai există oameni care cred în profesia lor. Şi în faptul că această profesie, această meserie, e făcută cum trebuie. Şi e făcută de dragul ei. Printre aceştia se numără şi Lelia Munteanu, editorialist la Gândul. Cum se vede meseria de ziarist “din biroul” ei?...

Doar citind editorialul pe care Lelia l-a scris în urmă cu mai bine de un an, veţi şti acest lucru.
Şi pentru toate cele scrise acolo, Lelia merită plecăciune şi mulţumiri. Dar puţini se vor gîndi să i le dăruiască. Pentru că Lelia este încă în viaţă.

În schimb, nu e om, de la şeful statului pînă la ultimul telespectator, care să nu-l căineze pe Mile Cărpenişan. Pentru că a murit.

Timişoara îl va declara cetăţean de onoare. Traian Băsescu şi Armata l-au făcut sublocotenent post - mortem. Doar sublocotenent pentru că era tînăr. Cînd făcea transmisii în direct de sub ploaia de bombe nimeni nu s-a gîndit să-i dea vreun grad.

Cum nu s-a gîndit nimeni ce înseamnă viaţa de corespondent al unei televiziuni centrale. Să fii acum într-o parte a judeţului, iar peste două ore la sute de kilometri distanţă. Pentru că acolo se întîmplă ştirea. Şi e nevoie de transmisie în direct. Chiar dacă ai uitat cînd ai dormit ultima oară. Chiar dacă sursele de informare au fost zgîrcite la vorbă sau ostile. Chiar dacă locuitorii au sărit să te ia la bătaie. Chiar dacă, de-a lungul întregii cariere cei mai mulţi au găsit de cuviinţă să-ţi intenteze procese de calomnie. Nu pentru că n-ar fi fost adevărat ce ai spus. Dar era singura cale de răzbunare pentru că AI spus. Ani întregi, pentru toată lumea, Mile Cărpenişan a fost un reporter şi atît. Acum a devenit erou.

Noroc că mai există oameni ca Lelia Munteanu. Oameni care ştiu să te mîngîie pe creştet şi atunci cînd eşti în viaţă.

Mulţumesc, Lelia Munteanu!