Minicronica nopţii/Necredinciosu zice: Adrian Păunescu vs. Andrei Pleşu
Motto
Când te iei la trântă cu oameni mici,
eşti mai mic decât ei.
Şi gândul m-a dus la Adrian Păunescu. Sâmbătă noaptea spre duminică am citit o însemnare a lui Andrei Pleşu despre Crin Antonescu. În vreo 10.000 de semne, eseistul îl reducea la condiţia de rebut uman.
Şi-un forumist îl întreba de ce, de la înălţimea de unde priveşte lumea, coboară la un rebut? Aceasta să fie misia marilor cărturari?
Şi gândul m-a dus la Adrian Păunescu. Am colaborat cu el ani îndelungaţi, contradictorii. Era un munte şi munte îi erau şi poftele. Niciodată însă nu s-a aşezat vameş la hotarul culturii.
Ar fi putut-o face. Şi totuşi n-a făcut-o niciodată. De ce, mă întrebam? Era sîmbătă şi era duminică, şi eram trist, căci vorba lui Confucius: „Unde erau zăpezile de altădată?”
Păunescu nu avea nevoie să coboare pe nimeni pentru a se face pe el mare. Dimpotrivă, avea laude pentru toţi confraţii. Îi urca spre el. Poet de curte, cum nu se satură Pleşu şi Liiceanu a-l numi, nu a polemizat niciodată cu adversarii regelui, nici măcar nu i-a ironizat, să fie pe placul tiranului.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
