MINICRONICA NOPŢII/ Necredinciosu zice: "murim de dor..."
Am sărbătorit apariţia romanului „Sentinţa” la restaurantul „Club 80”. Cu foşti colegi de facultate. Şi a fost bine şi am râs mult. Şi ospătăriţa parcă ne cunoştea de când lumea şi era cheagul dintre noi.
Dar mai mult şi mai mult se conversa ea cu Mihai Cornel. Căci Cornel are ochii verzi; şi mai are şi chelie; o chelie ca pepenele galben.
Şi Relu Brezan i-a zis ospătăriţei; „De ce îl preferi pe cheliosul de Cornel, mai sunt doi cu chelie printre noi. Şi aşa era: şi Vali Gheorghe avea chelie; şi mai avea chelie şi Mircea Pandele.
Şi-a zis Mircea Pandele: „Băieţi, nu ştiu de ce, cum simţiţi voi, dar eu mă simt ca acasă. Şi atunci am tăcut şi n-am mai râs. Şi a fost o secundă de linişte.
Şi Cristel a zis: „Iată semnul bătrâneţii: am redevenit copii; dospim şi coace în noi un dor neîmpăcat, dorul familiei. Şi nu al familiei pe care o avem acum, ci al aceleia care a fost şi nu va mai fi nicicând; murim treptat tânjind să redevenim o clipă ce-am fost de mult; murim de dor.
Şi-am râs, dar nu mai era râsul de până atunci.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
Cati dintre noi mai pot simti acest dor? Prinsi in caruselul vietii, uneori nici nu mai stim cum si ce sa simtim. Nici daca mai simtim... (Pe semne ca nici nu ne intrebam macar, sa nu ne obosim...) Ne impotrivim firii noastre, ne umplem buzunarele cu surogate si ne simtim stapani pe legea gravitatiei. In lumea gandurilor lumii noi, care are ca prim rang dorul ducerii de bine si de cat mai bine, nu pot decat sa ma inclin cu reverenta in fata cuvintelor spuse de domnul Cristel! Si ii multumesc pentru iesirea in club, fara de care, astazi, eu nu as fii aflat ca mai exista oameni iluminati de asemenea trairi si ganduri autentice!