Liberalii se ceartă de pomană

Nici un congres fără scandal. Aceasta pare să fie regula după care partidele fac cele mai importante schimbări, atît la nivel de conducere, cît şi de statut. Pînă acum, afirmaţia a fost confirmată cel mai bine de către PSD. Dar nici Congresul PNL, care a început astăzi, nu face excepţie. Fie că este vorba despre actualul preşedinte, care aşteaptă pînă în ultima clipă să afle cîţi mai sînt dispuşi să-i cînte în strună; fie că este vorba despre „grupul Tăriceanu”, închegat „pe nepusă masă”; fie despre „întoarcerea la matcă a tuturor liberalilor care au dezertat din 2008 încoace, dacă mă alegeţi pe mine preşedinte”, cum visează pe temeiuri numai de el ştiute Viorel Cataramă. Cît despre Ludovic Orban... Într-un fel sau altul, peste tot, sămînţă de scandal.

Ca de obicei şi ca peste tot în România, atît bătălia, cît şi voturile se dau pe criterii emoţionale. Candidaţii par a se feri ca dracul de tămîie să spună vreo vorbă despre competenţe şi abilităţi profesionale, cum nu îndrăznesc să sufle o vorbă despre planuri concrete şi fezabile prin care să aducă mai multă credibilitate partidului şi astfel să creeze şanse reale, dacă nu să ajungă la putere, măcar să-i fie luată vocea în seamă ca partid de opoziţie.

Deşi, de cînd a intrat în opoziţie, PNL chiar vede lucrurile mai realist şi de cele mai multe ori are poiecte constructive, propune soluţii sau îşi manifestă dezacordul în probleme majore care afectează viaţa cetăţeanului. Ei şi? Fie că liberalii spun aceste lucruri de la tribuna Parlamentului, fie că le-ar rosti (ei, sau orice neica nimeni), la colţ de stradă, tot degeaba.

Iar asta nu se întîmplă doar pentru că în prezent ţara este guvernată de partidul „aşa vrea muşchii mei”.