Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
306
Hituri azi:
896
Vizite unice:
767348
Hituri:
5766471
Vizitatori online:
1
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

Donald Trump, la proba anti-Sistem (2)

Data publicarii: 17.07.2017 09:07:00
Autor: Nicolae Cristache
Donald Trump, la proba anti-Sistem (2)

Donald împărtăşeşte judecata psihologului Carl Jung când spune că „Spiritul nostru conştient, cel de fiecare zi, foloseşte doar 5% din capacităţile sale pentru funcţionarea cotidiană. Dacă reuşim să învăţăm cum să exploatăm celelalte 95 de procente, care constituie acea parte subconştientă, latentă, rezultatele pot fi stupefiante”.


Desigur, în cele 95 de procente trebuie incluse şi ororile pe care omul le-a comis în puţinele veacuri de vieţuire ca om şi pe care le poate comite în continuare. Hiroshima, de pildă, nu a fost o ţintă militară. Echipajul Enola Gay nu a vizat capacităţile industriale sau strategice. Ţinta lui a fost centrul geografic al oraşului. Bomba a fost programată să explodeze la 500 de metri deasupra pământului, pentru a avea un efect devastator maxim.


Tânărul american Jamal Maddox: „Cum a fost posbil ca o ţară care a intrat în război pentru a salva omenirea să ucidă sute de mii de civili?

 

Preşedintele George Bush a declarat că adresarea unor scuze pentru genocidul Hiroshima ar reprezenta o dovadă de revizionism şi nu va face niciodată aşa ceva.

 

În lipsa asumării experimentului ca genocid, însă, porţile rămân deschise pentru alte Hiroshime şi Nagasaki. De pildă, pentru Irak, Afganistan, Siria...
Donald este, până acum, singurul american care gândeşte o soluţie în legătură cu cele 95 de procente din om care nu sunt folosite: EDUCAŢIA. „Fiecare copil american să aibă la dispoziţie cea mai bună educaţie posibilă. Aceasta ar fi calea dreaptă spre a reda măreţia Americii”.
Te trec fiori, căci rămâne întrebarea: cine-i educă pe educatori pentru a reda măreţia Americii?

Naţiunea în care trăim azi, scria William Benett, fost secretar al Educaţiei americane, este mai violentă şi vulgară, mai trivială şi cinică, mai ignorantă şi fără remuşcări, mai deviantă şi deprimată decât cea în care am trăit odinioară. O cultură populară, care este deseori brutală, înfiorătoare şi îndrăgostită de moarte, fură inocenţa multor copii. Oamenii ucid alţi oameni şi se sinucid cu o mai mare uşurinţă. Bărbaţii şi femeile se abandonează unii pe ceilalţi şi îşi abandonează copiii fără prea multă ezitare. Căsătoria şi familia americană sunt mai slăbite, mai instabile şi mai puţin normative”.

Noul secretar al Educaţiei din SUA, Betsy DeVos, vine dintr-o familie de multimiliardari şi a lucrat exclusiv în învăţământul privat. A fost aleasă de Donald Trump pentru a conduce schimbarea educaţiei americane având în vedere apartenenţa ei la „activismul conservativ“, motivat de proiectul creştin al „realizării împărăţiei lui Dumnezeu“ pe pământ şi în virtutea convergenţei de vederi cu noul preşedinte.


Reforma Trump - DeVos preconizează renunţarea la actualul sistem cantitativist de evaluare, care a dus în impas sistemele de educaţie din diferite ţări. Orizontul, manifest opus actualului sistem de învăţare, este ca fiecare elev şi student să se poată dezvolta conform potenţialului său dat de Dumnezeu.
Totodată, se pronunţă hotărât în favoarea „şcolilor pentru profit”. Aceste colegii trebuie să fie agile, inclusive şi antreprenoriale.
Pe scurt: noile generaţii să înveţe să facă profit.Lumea se împarte în învingători şi perdanţi. Drept la drepturi au învingătorii. Perdanţii să înveţe să fie învingători, respectiv, să facă profit.

Hiroshima şi Nagasaki, din această perspectivă trebuie evaluate.

Cine a sperat că monstruozităţile de la Hiroshima şi Nagasaki au lecuit lumea, se înşală. Ca şi în ’45, serviciile strategice americane descoperă ameninţarea care planează asupra lumii: armele chimice din Irak. Raportul Ministerului irakian pentru Drepturile Omului vorbeşte despre victimele minciunii lui George Bush: 85.694 de morţi şi 147.195 de răniţi, în intervalul de timp amintit. Raportul are la bază certificatele de deces emise de Ministerul Sănătăţii şi a luat în considerare doar morţile cu cauză violentă (împuşcare, bombe, decapitări). La acestea pot fi adăugate, desigur, victimele provocate de factori indirecţi - lipsa serviciilor medicale, infrastructura distrusă, lipsa alimentelor etc. Conform raportului ministerial, lista celor decedaţi include 1.279 de copii şi 2.334 de femei. Cel puţin 263 de profesori universitari, 21 de judecători, 95 de avocaţi şi 269 de jurnalişti au fost ucişi - profesii care au fost vizate în mod intenţionat, pe măsură ce ţara se cufunda în haos.

Şi, iată, recent: alte arme chimice, în Siria. 59 de rachete de croazieră Tomahawk lovesc în orb.

Este interesul vital de securitate naţională al Statelor Unite (a lumii, deci) de a preveni şi descuraja folosirea armelor chimice”, declara preşedintele Donald Trump.

E adevărat, cu morţii din Siria, printre care 30 de copii, Trump şi-a recăpătat echilibrul în faţa unei opinii publice purtătoare de ură şi avidă de moarte. N-a fost să fie Putin, au fost nişte copii nevinovaţi. Decât nimic... Zeus şi-a primit ofranda. Nevoia de superputere a orgoliului a fost ostoită.


Din capitala celei mai curate dictaturi, Riad, democratul american s-a întors în State cu tranzacţii în valoare 380 de miliarde de dolari; plus 100 de miliarde contra echipament militar vândut liderului lumii sunnite.


Se presupune că muza ideii de a oferi nemulţumiţilor un altar cu jertfe pentru zeul vanităţii americane a fost a lui Steve Bannon, a singurului om de la Casa Albă care poate pătrunde nestingherit în biroul lui Donald Trump. A strategului care nu vrea nici bani, nici relaţii. Doreşte să schimbe lumea, împreună cu prietenul Donald Trump. A profetului care întrezăreşte un conflict în urma căruia toate instituţiile americane vor fi distruse şi reconstruite.


În ce fel, cine vor fi beneficiarii, urmează să aflăm. Aici.


Va urma.


 

Afisari: 127
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva