A servit Ponta Puterea?

Răspunsul meu este DA. Un „da” pe cât de ferm, pe atât de trist. Ponta s-a comportat ieri în Parlament ca spărgător de grevă. Opoziţia era în grevă parlamentară, se identifica total cu spiritul revoltelor populare, acela de a ţine piept Puterii samavolnice. Ponta a rupt consemnul şi a tratat, în nume personal, cu ilegitimii din guvernul gândit şi impus de Traian Băsescu. Şi-a trădat partenerii de Coaliţie, a înşelat speranţele Pieţei, a dezamăgit lumea la care moşeau, în condiţii de calamitate, eroicii purtători de conştiinţă civică. Am motive să cred că nu acestea i-au fost intenţiile. Acesta a fost rezultatul, şi o inimă curată ar simţi că, din clipa aceea, în ciuda intenţiilor nedăunătoare, cariera sa politică s-a sfârşit. Dacă, desigur, alături de inimă, există raţiune, temeritate, demnitate.

Doar aşa, sacrificându-se, mesajul implicit pe care graba şi închipuirea l-au transformat în inversul dorit îşi poate atinge scopul. Fiindcă există şi un altfel de mesaj. Pentru a-l afla, m-am întrebat şi-am zis, sigur, Ponta a oferit Puterii o gură de aer când aceasta avea nevoie de ea mai mult ca oricând. Dar USL-ului, i-a fost întrucâtva de folos? Şi răspunsul a fost: DA. Un „da” pe cât de ferm, pe atât de trist. Căci prin discursul său, Ponta a produs o spărtură însemnată în strategia propagandiştilor portocalii. Iată, vor putea spune raţionalii din ţară şi de aiurea, Opoziţia română nu o ţine ca oaia după măgarul care nu ştie decât „Jos Băsescu!” Opoziţia poate recunoaşte realitatea potrivnică şi se poate adapta ei, aducând lupta cu Puterea pe terenul raţiunii, căci doar aşa Strada îşi poate vedea speranţele împlinite. Strada singură este ineficientă în democraţii, strada fără reprezentanţi legitimi, poate fi confiscată de fameni ca Dan Diaconescu şi compania.

Dar repet, pentru ca mesajul acesta să producă efectele dorite, Ponta trebuie să şi le asume public, să se expună deschis, recunoscându-le, sancţiunilor partidului său, şi să plătească pentru pagubele produse. Pentru că ele au existat, aşa cum există şi folosul de a declanşa un început de a face o altfel de politică. Iată o temă pentru o dezbatere adevărată! E timpul ca România să iasă din plasa şarlatanilor, a pescuitorilor în ape tulburi, să profite de mana care a pogorât în pieţele ţării, să nu se oprească, să urce protestul ei la cote productive, eficiente. Strada singură e ameninţată de stagnare, de băltire, de otrăvire. Nu poate duce undeva decât filtrată şi adaptată continuu la exigenţele evoluţiei. Huo Ponta! Bravo Ponta! Dar, fără sacrificiu personal, care să le facă nemuritoare, amândouă strigările se topesc în eternitatea efemerului, căci la noi, parafrazând, doar efemerul durează.