Editorial

Motto

Fiecare dintre taberele în conflict cheamă la bară
pentru a depune mărturie în favoarea sa
un popor libian care nu există

Întrebam în numărul de ieri dacă a văzut cineva poporul libian. Căci toată lumea vorbea de popor.

Traian Băsescu, fără să ştie, a răspuns şi la această întrebare.

A fost o noapte cu o singură temă: crimele lui Gaddafi. Comunicam rezonabil cu toate părţile în dispută. Cum se-ntâmpla când mama se certa cu tata şi pe urmă rămâneam trist în vreun colţ. Mă deşteptam la miezul nopţii de parcă mi-ar fi turnat cineva nisip pe creier. Având amândoi dreptate, niciunul nu se lipea de sufletul meu.

Pe fondul disputelor reaprinse despre autonomia teritorială a secuilor, Radu Tudor a prezentat aseară la Antena 3 un subiect pe care l-a calificat drept incendiar. Potrivit unor documente oficiale, planul regionalizării României aprobat în Senat respectă întocmai demarcaţia Diktatului de la Vien, din 1940. Afirmaţia explozivă este susţinută şi dovedită de reputatul istoric şi academician, profesorul Dinu C. Giurescu.

1. Este de la sine înţeles că textul oficial trimis de către premierul Viktor Orban Ministerului Român de Externe nu putea conţine ofense aduse aduse României. Ştiind, însă, viclenia liderilor maghiari este, iarăşi, de la sine înţeles că una s-a trimis Ministerului Român de Externe şi alta ambasadei ungare la Bucureşti pentru a fi citit în public. Este o diversiune vehe şi arhicunoscută în relaţiile diplomatice internaţionale. Întrebare: este vorba despre miopia oficialilor români sau pur şi simplu despre trădare?

2. Îşi poate închipui cineva că o soţie de ambasador îşi poate permite ca, citind un mesaj al prim-ministrului, care l-a trimis pe bărbat-su’ la ambasadă, de obicei chiar mai cunoscătoare a regulilor diplomatice, să includă cu de la sine putere texte proprii? Că ministrul de externe al ţării respective, în cazul că acest lucru chiar s-ar fi întâmplat, să nu-i recheme în ţară pe derbedei şi să rişte un conflict diplomatic? Mai mult, să spună că nimic nu s-a întâmplat şi că scandalul este închis. Uzanţele de veacuri se cutremură. Unde trăim, ce se întâmplă cu noi?

O fi grav? O fi ca-n jocul de leapşa? Premierul Ungariei a spus că dorinţa sa şi a ţării pe care o conduce este ca Ardealul să fie ce-a fost, naţiunea maghiară să fie ce-a fost. Adică Ungaria Mare. Căreia i-a fost luat Ardealul în mod perfid.

Într-o seară, atenţia mi-a fost captată de discursul lui Bogdan Teodorescu la emisiunea lui Mihai Gâdea. Zicea ceva de genul: domnilor, suntem în război. Se vede cu ochiul liber că de la Băsescu la Gelu Vişan, via Institutul Cultural Român al domnului Patapievici, toţi sunt un bloc sub deviza totul pentru front, totul pentru victorie: minciună, diversiune, sabotaj, manipulare, aroganţă, mituire... mă rog, le înşira pe toate la câte suntem martori.

Zona fierbinte a întrebărilor mele s-a reactivat în urmă cu câteva zile auzindu-l pe mesagerul Palatului Cotroceni vorbind despre eroismul tandemului Băsescu-Boc care a salvat România ducând poporul după el CU FORŢA. Solul de la Cotroceni susţinea nici mai mult nici mai puţin că guvernele pot trece strada un popor chiar când acesta simte că e rău ceea ce i se face. Aşa să fie?

Să trecem aşadar la întocmirea sumarului cu evenimentele importante: presa română a relatat cu bucurie sinceră marea sărbătoare a cutremurului din Japonia - ce popor încântător ! Al nostru s-a făcut de băşcălie în 77! Dinu Patriciu a trecut de la flexibilizarea pieţei muncii la cea a şahului: partenerii stabilesc între ei, nesiliţi de federaţiile de resort, dacă nebunul aleargă doar pe diagonală sau sare ca calul (cacofonie irepresibilă); divorţuri puţine şi fără miezul tragediilor antice - unde sunt zilele când Bahmuţeanca şi Prigoană divorţau de 10 ori pe săptămână şi se împăcau de 20?

O emoţionantă mărturie despre stânga şi dreapta politică, azi, la rubrica Necredinciosului, Minicronica nopţii

Iată ce-mi scrie fiul meu:

„Bre oameni buni,

Ce aveţi cu Băsescu? Eu tot nu înţeleg; explicati-mi şi mie să văd şi eu oroarea, că eu eram speriat de perioada PSD când primeam două controale financiare pe an, fără motiv, care îmi căutau nod în papură şi plecau doar cu plicuri în mână; eram speriat de PNL, care acaparase tot, aşa că acum nu văd nicio schimbare”.

Dragul meu, motivele pentru care tu consideri că am ceva cu Băsescu pot fi mai multe:
 

„Dacă, în realitate, chiar suntem morţi şi ceea ce vedem mişunând sunt doar inerţiile noastre?”

Bucuria mamei se frânge într-un colţ, acolo unde apare temerea: fiul şi-a pierdut inocenţa de ţăran, s-a spoit cu flecăreala din mahalaua studenţească. L-a întrebat totuşi şi a zis: „De ce-mi urezi tu asta? Ce treabă ai tu cu Băsescu şi Boc?” El a răspuns şi-a zis: „Au omorât viaţa, asta au făcut!”