Editorial

Bunul meu prieten s-a înscris în PNL. M-a întrebat în ce partid să se înscrie şi s-a înscris în partidul recomadat de mine; nu sunt penelist; nu fac şi nu voi face veodată parte dintr-un partid; m-am gândit că i se potriveşte.

După primele vorbe înălţate într-o şedinţă a fost aplaudat; era o pleaşcă şi-n pauză a fost luat pe după umăr de însuşi liderul organizaţiei. Felicitări şi restul. Restul a constat în următoarea propunere: gândeşte-te la o deconcentrată; se apropie alegerile şi facem liste...
 

Şi iată o femeie! Din Caracal. Învăţătore. Se supune senină riscului de a muri, zicând : „Guvernanţii să administreze ţara, nu să facă ce-i taie capul şi bunul plac; legea să fie lege; merg până la capăt; aştept să intru în comă!” Răspicat, calm, vie, foarte vie... Încrezătoare în izbânda ei.

Atunci, Cristian Tudor Popescu a scris în ziarul său şi a zis: Poliţia, Traian Băsescu şi Emil Boc au subminat deopotrivă autoritatea statului. Şi-a mai zis, iar eu l-am simţit înfiorându-se, că nu vrea să retrăiască nopţile din ianuarie 1999 când dormea cu pistolul sub cap de frica minerilor.

Traian Băsescu a văzut că în lumea nouă, dacă găseşti titluri pentru prima pagină a ziarelor, vorba lui, te-ai scos.

Şi a vândut titluri cu un ochi la Vadim şi celălalt la OTV. Şi iată-l preşedinte, fără harul preşedinţilor.
 

Fiica are un ascendent asupra tatălui: legătura de sânge. Amanta are un ascendent asupra bărbatului însurat: îl poate părăsi fără ca el să poată riposta. Când nu eşti nici fiică, nici amantă, ca să te menţii într-o funcţie pe care nu o meriţi, ce atuuri ai în poşetă?

... Pericolul nu ucide nemijlocit, din afară; deznădejdea e în om; şi e oarbă, iraţională, debordează năvalnic, incandescent. Un întreg partid se aruncă, iată, în gol şi valul nu l-a atins încă, vine din urmă; etajul din turnul lovit mortal nu a fost cuprins de incendiu, ameninţă doar s-o facă. Disperarea e în el. Oarbă, iraţională irupe diversiune, minciună, ticăloşie...

Pablo e numele primului meu câine; Fram, al celui de-al doilea. Amândoi, maidanezi de pripas, cu vagi urme de nobleţe; primul are urechi clăpăuge, lungi şi maro; Fram aduce a urs polar, la bot, păr, coadă.

Fiind cel mic, Fram a fost răsfăţat; de mine şi de fratele său mai mare, Pablo. Cel mic, crescând, l-a dublat pe Pablo în greutate, înălţime, putere. Brusc, Pablo a început să evadeze în stradă. Imposibil de oprit. Dar imposibil. L-am pedepsit în fel şi chip; inutil. Şi am schimbat foaia: în loc să-l pedpesesc, m-am pus la mintea lui; l-am căutat pe străzi şi m-am potrivit lui. Şi n-a mai evadat.
 

Ilie Dumitrescu, ferchezuit, dandy; zice ranchiunos: „La câte am făcut pentru Steaua, nu meritam... „ Ilie nu va recunoaşte în veci motivul pentru care a renunţat la visul de-o viaţă. I se pun în cârcă toţi bolovanii de pe muntele fotbalului; este un antrenor mediocru, un bărbat slab...

Iată o dilemă fără capăt: prin anii 70, revoluţuionarii din Paraguay răpeau diplomaţi; îşi spuneau „tupamaroşi” şi omorau ambasadori. Şi ziceau: suntem un popor de analfabeţi, cum altfel ne-am putea face cunoscute durerile?

Noi, românii, ne-am înscris de voie, de nevoie, în clubul democraţiilor; şi zicem „fără violenţă!” Iar dacă preşedintele tăvăleşte litera Constituţiei şi Roberta Anastase, Emil Boc şi suita se acoperă cu fărădelegea, nu înseamnă că se delegitimează?
 

O presă care laudă şi apără Puterea este un nonsens; căci doar înghite dejecţiile; nu le digeră şi nu le elimină. Nu vă poate împiedica nimeni, dle Moraru, să le înghiţiţi; mai ales că o faceţi din plăcere.

• MINICRONICA NOPŢII/ Necredinciosu zice : Uitasem că există şi-un post B1tv...