Trupa lui Costel Mafiotu', din Craiova, săltată de mascaţi
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a 20 de inculpaţi, dintre care 15 în stare de arest preventiv, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, violare de domiciliu, şantaj, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii, fapte prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 192 alin. 2 C.p., art. 194 alin. 1 C.p., art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.p., art. 211 alin.1 şi 2 C.p. şi art.138 din Legea nr.295/2004 rap. la art.279 alin.(1) din Codul penal.
În fapt, se reţine că, inculpatul Enache Constantin, zis „Costel Mafiotu”, 59 de ani, împreună cu inculpaţii Radu Monica Eugenia, 31 de ani şi Stancu Iancu, 48 de ani, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi inculpaţii Stoiculescu Marin zis „Sever”, Stoiculescu Mihail Constantin zis „Mureş”, Budor Giani Gigi, zis „Giani”, Paţa Claudiu Laurenţiu Gabriel şi Veţeanu Marius, ambii agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Olt, Cosma Ioan Cornel, subofiţer în cadrul I.J.J. Olt, Mangîru Viorel zis „Paiu”, Rotariu Alexandru, Moţog Adrian, Alecsandru Adrian, Dincă Ştefan Marius zis „Lari”, Mozoc Ene zis „Hari”, Stoiculescu Nicu zis „Chioru”, Mihai Marin zis „Felix'”şi Tudor Tomi Dănuţ zis „Ion Ţiganu”.
Inculpatul Enache Constantin, lider al grupului, acorda împrumuturi către persoane fizice, cu dobânzi de la 15-100% până la 300% pe lună, sumele de bani împrumutate şi dobânzile fiind recuperate ulterior prin ameninţare şi acte de violenţă sau prin deposedarea persoanelor împrumutate de bunurile mobile şi imobile pe care le deţineau aceştia sau rudele apropiate (părinţi, fraţi).
Victimele erau constrânse să întocmească înscrisuri olografe din care să rezulte că au împrumutat sume de bani mult mai mari, sau să încheie acte notariale, respectiv contracte de împrumut sau de vânzare - cumpărare.
Inculpata Radu Eugenia Monica ţinea evidenţa datornicilor, iar ceilalţi membri ai grupării, inclusiv cei doi agenţi de poliţie şi subofiţerul de jandarmi, folosindu-se de autoritatea deţinută, interveneau, exercitând presiuni sau procedând la agresarea fizică a părţilor vătămate datornice, atunci când acestea nu mai erau capabile să plătească împrumuturile şi dobânzile impuse de către inculpat.
Acţionând în această manieră, inculpaţii au produs un prejudiciul de peste 500 000 euro.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor autoturisme mărcile Audi Q7, Mercedes clasa E, BMW 525, precum şi asupra unor imobile aparţinând inculpaţilor.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Olt.






