Întrebarea zilei

De ce e stupidă întrebarea lui Robert Turcescu: muncim ca să traim sau trăim ca să muncim?

Provocare: Sentinţa adresează cititorilor o întrebare pe zi. Se încumetă cineva să răspundă?

Auzită cam prin clasele 1- 4, întrebarea te năuceşte. De ce ne naştem? Varianta că trăim, ne naştem ca să muncim ne face boi. E de natură să urâm munca. Să fugim de ea. Ferice de cel ce scapă de blestemul naşterii. Laudă lui!

Varianta că muncim ca să trăim ne face să credem că munca este doar un mijloc. Despărţită de om. Că o folosim din obligaţie. Şi eu nu cred că un om care şi-ar rezolva traiul muncind doar două ore pe zi ar fi mai fericit decât unul înrolat în munca sa timp de 12 ore. Cunosc bărbaţi ocupaţi cu munca puţine ore din zi şi care nu-şi petrec restul timpului jucându-se cu copii sau ajutându-şi nevasta la treburile gospodăreşti. Şi pe care munca puţină îi împinge mai degrabă spre viciu şi depravare.

Şi cunoasc oameni pe care ocuparea în muncă în mod constant şi îndelung nu-i împiedică să fie buni părinţi şi buni parteneri de viaţă.

Şi nici în optimizarea raportului muncă-familie-distracţie nu cred. Îi văd vegetând, îngrăşându-se, robotizându-se. Stingându-se în rutină.

Omul este produsul muncii, este munca însăşi. Din păcate, conştiinţa lui n-a ajuns la nivelul berzei. Barza ştie că rostul ei este să-şi înveţe puiul să zboare. Rostul omului este munca. Nu ca scop, nici ca mijloc. Ci ca mod de a fi. Un mecanic care ar fi educat de barza- mamă şi de barza-şcoală că rostul lui este să facă şi să desfacă mereu mai cu lesne şi mai cu folos ar fi mai fericit decât un bogat crescut în credinţa că munca este un mijloc de a fi şi mai bogat. Fiindcă ar crea. Ar naşte. Ne naştem ca să naştem. Mereu.