Se încarcă pagina ...
Statistici
Vizite unice azi:
184
Hituri azi:
906
Vizite unice:
780018
Hituri:
5829640
Vizitatori online:
1
30.03.2016 18:27 - 18:27 Avocatul vă sfătuieşte        * * *       04.01.2016 09:12 - 09:12 Povestea lumii omului (fragment)        * * *       18.06.2014 07:32 - 07:32 A doua venire (final)        * * *       14.06.2014 07:26 - 07:26 Feriţi-vă de "afaceristul" Vasile Stan, din Harghita!        * * *       31.05.2012 08:41 - 08:41 "Un erou blestemat" vă aparţine        * * *       10.06.2011 20:18 - 20:18 O nouă surpriză de la Nicolae Cristache        * * *       21.10.2010 11:06 - 11:06 Necredinciosu, despre povestea "Sentinţei"        * * *       20.10.2010 14:01 - 14:01 "Sentinţa" poate fi a ta!        * * *       28.08.2010 09:00 - 09:00 Sentinţa - un an, un roman        * * *       10.07.2010 07:06 - 07:06 Sentinţa, un roman de Necredinciosu        * * *       

ADEVĂRUL LUI DONALD TRUMP

Data publicarii: 03.05.2017 15:22:00
Autor: Nicolae Cristache
ADEVĂRUL LUI DONALD TRUMP


Nenorocirea cea mare, la mine, în cazul meu, ajunge treptat. Prima dată, vine ca idee, sub autoritatea unui înţelept. Cum ar fi aceea citită în evanghelii, căutaţi adevărul, adevărul vă va face liberi! Desigur, citez din memorie. Nu sunt ceea ce se înţelege îndeobşte prin cărturar. Folosesc vorbele mele, cu respectul cuvenit pentru gustul miezului. Cum Iisus vorbea în parabole, şi afirmaţia aceasta a fost luată de lume ca parabolă. Respectiv, doar de el înţeleasă în totalitate.


Au urmat trimiterile lui Seneca la faptul că adevărurile toate sunt în noi. Noi suntem chipul legilor după care funcţionează Universul. Adevărul nu este în afara omului, este în om, descoperiţi-l, căutaţi-l, acesta vă va face liberi, părea a striga filozoful.
Teza aceasta, înaintea lui Seneca, suna ca îndemn: Cunoaşte-te pe tine însuţi! Vai ce frumos! Şi, încâtat de reacţia ta, treci mai departe spre cârciuma cu prieteni.


Şi un învăţat mai aproape de zilele noastre a zis că toate marile evenimente în lume se petrec de două ori, şi un altul, la fel de înţelept, a adăugat şi a zis, toate marile evenimente în lume se petrec de două ori, a doua oară ca farsă.


Abia acum vine nenorocirea, atenţie! Dacă aşa stau lucrurile, evenimentele pe care le trăim astăzi, mult trîmbiţatele drepturi ale omului, libertatea, democraţia, instituţiile, principiile au fost confiscate şi prefăcute în farsă.Trăim sub cupola sprijinită, ce-i drept, cu cheltuieli mari de mai-marii lumii, pe o aparenţă de adevăr.


Şi mi-am prins ştreangul de gât. Pentru că, iată, vine concluzia, spulberarea minciunii are un singur adeversar autentic: adevărul din noi.
Până aici, am avut însoţitori majoritari în snobimea degustătorilor de idei şocante. De aici înainte, rămân singur. Ca şi singur. Trebuie să înfrunt noianul de secole care au plămădit lumea în ideea că omul este vegheat, apărat, pedepsit, recompensat, dirijat de fiinţe supranaturale. De Zeus, Jupiter, Dumnezeu, Allah... Necunoscute sunt căile acestora.


Cum, oameni buni, adevărul din fiinţa asta nepricopsită care este omul este mai puternic decât însuşi creatorul lui? Cum adică, Biserica l-a confiscat pe Dumnezeu şi, împreună cu mai-marii politici, fac din lumea adevărată o farsă?


Bolşevicule! Ateule!...


Doar că eu nu spun: „Dumnezeu nu există”. Aş fi la fel de dogmatic ca toţi cei care susţin ferm contrariul. Dacă Dumnezeu există sau nu există este treaba lui. Să-l lăsam să-şi ducă lucrarea la bun sfârşit. Dacă e atotputernic şi neînţelese sunt căile lui, nu are nevoie de ajutorul nostru.


Baiul apare când devine obligatoriu să recunoaştem că adevărul din noi şi lumea clădită pe ascunderea acestuia sunt ireconciliabile.


Şi am ajuns în ziua când, spre surprinderea generală, preşedinte al celui mai puternic stat din lume a fost ales Donald Trump. Un bătrân cu tunsoare de copil-păpuşă, râzgâiat şi vanitos ca o muiere. Şi lumea s-a împărţit în două. Pe de o parte, indignaţii, pe partea cealaltă, încântaţii. M-am numărat printre aceştia din urmă. Dar tot singur. Spre deosebire de majoritate, nu speram în mai bine. Nu speram în ceva anume. După ce, cu un sfert de veac în urmă, ieşisem din găoacea totalitarismului ceauşist, m-am trezit, după o vreme, într-o altă găoace, mai încăpătoare ce-i drept, dar tot găoace. Iar eu voiam să fiu, în sfârşit, om liber. Cu orice preţ.


Trump vorbea ca unul care-şi foloseşte ciocul din naştere pentru a sparge găoacea timpului său. Refuza adevărurile exterioare, zicea, căutaţi-le în voi! Şi m-am pus cu burta pe carte. Pe cărţile lui.


După doar câteva pagini, am rămas uluit, contrariat, dezamăgit.Cărţi ca ale lui se vindeau pe piaţa noastră la kilogram.


Ce a urmat, citiţi în curând în reportajul meu.

 

Afisari: 218
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva